More

    Dezbatere despre violență cu Gianina Corondan, la Pașcani

    Array

    Dezbatere interesantă despre violența domestică și egalitatea de șanse între femei și bărbați la Pașcani, coordonată de Geanina Corondan. Tinerii prezenți au avut posibilitatea să afle informații importante despre combaterea violenței de la reprezentanți ai instituțiilor direct implicate, să primescă răspunsuri la întrebările lor pe această temă, dar și să ofere soluții pentru prevenirea și diminuarea acestor problematici sociale, care afectează comunitatea.

    Astăzi începând cu orele 11.00 la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din Pașcani a avut loc o dezbatere pe tema violenței domestice, la care au participat zeci de tineri de liceu, dar și reprezentanți ai unor instituții abilitate. Cea care a coordonat discuțiile a fost actrița Geanina Corondan, redactor șef al revistei VIP, cooptată într-un proiect național de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între femei și bărbați.
    dezbatere
    George Dumitrescu, reprezentant ANES(Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între femei și bărbați), a prezentat pe scurt proiectul care are în centru egalitatea de șanse și combaterea violenței de orice fel prin promovarea normalității, apoi reprezentanți ai instituțiilor de învățământ (Carmen Dimitriu, director la Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” și Mihaela Anușca, director adjunct al Liceului Teoretic ”Miron Costin”) au punctat importanța existenței acestui tip de activități pentru societate.

    Deoarece Biserica este o instituție mereu aproape de problemele oamenilor, preotul Ioan Dan a evidențiat rolul Bisericii în problematica expusă, dar și contribuția acesteia în sprijinul victimelor, care de multe ori nu au curaj să se adreseze unor instituții de sprijin. Poliția de Proximitate din Pașcani a fost reprezentată la această dezbatere de Simona Isticioaia, care a atras atenția că situația reală este departe de cea promovată de statisticile cu privire la violență.

    Au contribuit la discuții cu informații despre programele de sprijin existente, reprezentanți ai instituțiilor direct implicate în combaterea violenței, Mihaela Juncă, inspector de la Asistența Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului, dar și Vasile Dron, comisar șef la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane din Iași.

    Ruxandra Filipescu, psiholog la Spitalul de Urgență din Pașcani a lămurit câteva aspecte legate de violența domestică și factorii implicați, completate prin vizionarea unui film al campaniei, în care au fost prezentate cazuri reale, relatate de victime. Tinerii au considerat importantă implicarea în astfel de proiecte, apreciind rolul informativ al acestor dezbateri pentru toți cetățenii, chiar dacă nu interacționează direct cu cazuri de violență.

    Dezbaterea a fost încheiată de întrebări ale tinerilor care au dorit să cunoască mijloace de intervenție și implicare la nivel de comunitate, punctând că acestea nu sunt suficient evidențiate în România, iar unii dintre ei au venit chiar cu sugestii de înființare a unor centre de ajutor direct sau structuri de legătură între instituții deja existente, astfel încât cazurile de violență să nu fie doar sesizate, ci urmărite în mod constant pentru a asigura protecția victimelor și a oferi soluții reale pentru cei direcți afectați de violența domestică.

    Precizăm că activitatea de astăzi face parte dintr-o serie de dezbateri din cadrul programului ”Serbările Normalității- Alege normalitatea, combate violența ”, având ca scop conștientizarea la nivel local a principiilor egalității de șanse și a problematicilor violenței domestice și a traficului de persoane. Deoarece arta are un impact deosebit în transmiterea unui mesaj de orice fel, din același program fac parte și concertele dedicate normalității care se desfășoară în toată țara și urmează să fie susținute în curând și în Pașcani.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Semne bune anul are pentru Clubul K1 Vikings GYM Pașcani. 7 medalii obținute la o competiție națională

    Prima competitie de profil din acest an a adus sapte medalii pentru Clubul  K1 Vikings GYM din municipiul Pașcani. Sportivii au obtinut patru medalii...

    Activități e-learning cu parteneri din România și Polonia la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani

    C.P. Un parteneriat inedit a debutat zilele acestea la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani,  reunind  online elevi din Polonia, de la Școala Szkoła Języków...

    Elevii ar putea reveni în bănci pe 8 februarie. 65% din cadrele didactice din zona Pașcani programate pentru vaccinare 

    Mai sunt cateva zile din semestrul I de scoala, urmeaza o saptamana de vacanta, iar din semestrul al II-lea, elevii ar putea reveni in...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI