17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Despăgubiri de 5.000 de euro pentru soţia unui bărbat mort de COVID în spital

O femeie din municipiul Suceava, profesoară pensionară, a câştigat un prim război cu Spitalul Judeţean ”Sf. Ioan cel Nou”. Femeia a chemat în judecată unitatea medicală şi a cerut daune de 500.000 de lei după ce soţul acesteia a murit în ianuarie anul trecut după ce s-ar fi infectat cu SARS-CoV2 în timp de era internat în spital. Un magistrat de la Tribunalul Suceava i-a dat câştig e cauză reclamantei şi i-a acordat despăgubiri în valoare de 5.000 de euro cu titlu de daune materiale. Soluţia nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.

Potrivit celor de la www.libertatea.ro, totul ar fi început pe 16 ianuarie 2021, când bărbatul în vârstă de 73 de ani a acuzat probleme medicale şi s-a prezentat la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava. Aici i s-a făcut testul covid şi s-a constatat că nu era infectat, motiv pentru care a fost internat pe secţia ATI, noncovid. Diagnosticul iniţial a fost suspiciune de sepsis cu punct de plecare digestiv, iar starea sa de sănătate părea că merge în direcţia bună. Soţia le-a povestit jurnaliştilor de la ”Libertatea” că după 9 zile de spitalizare la ATI starea de sănătate s-ar fi ameliorat, motiv pentru care pacientul a fost transferat la gastro-enterologie.

Pe parcursul internării i-au fost efectuate mai multe investigaţii: chirurgical, nefrologic, cardiologie, diabet şi a fost evaluat imagistic, cu ecografie abdominală şi cardiacă, respectiv computer tomograf abdominal şi torace. În nici un caz nu a rezultat că este infectat cu covid. Situaţia s-a schimbat brusc la 18 zile de la internare, când bărbatul s-a simţit din nou rău, de această dată acuzând insuficienţă respiratorie.

De această dată s-a constatat că are covid, i s-a făcut un computer tomograf din care a rezultat că 60% din plămâni sunt afectaţi, motiv pentru care a fost transferat pe Secţia de Boli Infecţioase. Se întâmplat pe 4 februarie 2021, pentru ca două zile mai târziu soţia să fie anunţată de deces. „Nu pot să cred că un om cu organism puternic, de fost sportiv, care a respectat toate regulile şi măsurile anti-COVID încă de la începutul pandemiei, s-a protejat, a purtat mască, mănuşi, nu a ieşit din casă în perioada restricţiilor de circulaţie, a făcut mişcare zilnic ulterior, a murit în spital, ca urmare a infectării cu acest virus, când era aproape de externare cu un prognostic medical bun”, a declarat soţia în faţa instanţei, potrivit celor de la www.libertatea.ro.

Ce spun reprezentanţii spitalului

După ce şi-a îngropat soţul, profesoara pensionară a considerat că lucrurile nu trebuie să rămână aşa. A înaintat o acţiune la Tribunalul Suceava şi a prezentat toate probele pe care le are. În timpul procesului, reprezentanţii Spitalului Judeţean Suceava au spus că nu există dovezi că bărbatul s-a infectat cu COVID-19 în timpul internării şi că doar o expertiză medicală ar putea clarifica momentul în care a avut loc infecţia cu virusul.
„Unitatea sanitară, şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de acordare a asistenţei medicale, materializată prin internarea efectuată, resursele materiale şi umane deţinute, tratamentul efectuat în cauză, motiv pentru care nu a comis nici o faptă ilicită”, este poziţia Spitalului Judeţean Suceava, citat de www.libertatea.ro. Judecătorul nu a fost de acord cu apărarea reprezentanţilor celei mai mari unităţi medicale din judeţ.

„Deşi pârâtul susţine că afirmaţiile reclamantei privind culpa medicală nu au fost dovedite, din coroborarea datelor medicale ale scrisorii medicale rezultă că, la momentul internării, pacientul nu era infectat cu virusul Sars Cov 2, testul PCR fiind unul de mare acurateţe, astfel că la acest moment se poate extrage prezumţia simplă că pacientul, fiind internat pe secţia ATI noncovid a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, acesta avea obligaţia atât de a lua toate măsurile necesare pentru ameliorarea sau vindecarea afecţiunilor stabilite prin diagnostic, cât şi pentru evitarea oricăror infecţii, inclusiv cu Sars Cov 2, al cărui caracter pandemic şi contagios este de notorietate”, a concluzionat judecătorul de caz.

Mai mult, magistratul a venit şi cu alte explicaţii pentru faptul că a dat câştig de cauză reclamantei: „Faţă de momentul confirmării infecţiei – 4 februarie 2021, durata de timp de peste 18 zile nu poate conduce la existenţa infectării la momentul internării, întrucât rata de incubaţie a virusului este de 5-10 zile, aşa cum rezultă din protocoalele medicale ale Ministerului Sănătăţii, prin urmare nu poate fi reţinută prezumţia simplă că infectarea s-a realizat la momentul internării, după efectuarea testului PCR”.

sursa zdi

Alte articole