9.7 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Deschiderea noului an școlar fără festivități, la Târgu Frumos și Hârlău

Curțile instituțiilor de învățământ au răsunat de zâmbetele elevilor care au pășit astăzi optimiști spre un nou început.

Dacă unele școli au preferat să-și primească elevii, însoțiți de părinți, prin tradiționalul ceremonial de deschidere, la Târgu Frumos și Hârlău, prima zi de școală a debutat în sălile de clasă, unde elevii au fost întâmpinați de profesorii diriginți. Conform directorului liceului teoretic Ion Neculce, această decizie a fost adoptată astfel încât să nu se creeze aglomerări în curțile școlilor în prima zi de școală.

La Hârlău, deschiderea a avut loc tot într-un cadrul restrâns. Spre exemplu, prima zi de școală la Colegiul Național Ștefan cel Mare a fost anunțată de clopoțelul care a sunat la ora 9.00.

Precizăm că noul an școlar va avea 34 de săptămâni, va fi împărțit în două semestre și se va încheia, oficial, pe 11 iunie 2022.

În acest interval, elevii vor putea continua să participe la cursuri din bănci, atâta timp cât rata de incidență este mai mică de 6 la mie, limita de la care se trece în online.

 

 

Alte articole