7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

„Deschide usa crestine!”, festival de colinde la Deleni -VIDEO

Concert extraordinar de colinde la sfarsitul saptamanii trecute in comuna Deleni. Sute de oameni au venit la Caminul Cultural Alexandru Tanase, in prag de sarbatoare, pentru a se bucura de spiritul Craciunului. Pe scena au urcat grupuri vocale, un cor de preoti, ansamblu folcloric si invitati speciali din Cluj-Napoca. Sala a fost plina de spectatori!

Duminica pe inserate, sute de oameni din Deleni au venit la Caminul Cultural pentru a se bucura de festivalul de colinde, “Deschide usa crestine”, cea de-a treia editie. S-a anuntat un eveniment de neuitat, cu participare numeroasa.

Au urcat pe scena grupurile “Muguri de stejar” si “Gospodinele” coordonate de interpreta de muzica populara, Maria Salaru. Pe langa colindele cantate in cor, au fost si solisti vocali care au uimit publicul prin talentul lor.

Vocile preotilor coordonati de parintele dirijor Victor Pislaru, din corul “Potirul” al Protopopiatului din Hirlau au ajuns pana la cer.

Invitatii speciali au fost Calin Merca si Emil Floare, impreuna cu grupul vocal “A Cappella”  din Cluj-Napoca. Festivalul s-a incheiat cu ansamblul Coragheasca, cu datini si obiceiuri de iarna.

Mentionam ca delenii se vor mai bucura de un festival de amploare in ultima zi din an, cand zeci de alaiuri vor veni in comuna. Anul acesta invitatii speciali sunt Marius Zgaianu si Calin Brateanu.

 

Alte articole