10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Deputatul Sorin Năcuță: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL are o istorie de 147 de ani în slujba modernizării României (P)

Partidul Naional Liberal a fost întemeiat la 24 mai 1875 de liderii politici vizionari, precum Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu și alți liberali animați de elanul revoluționar al anului 1848 și al Unirii Principatelor, succesul politic însemnând câștigarea Independenței de stat, în 1877, proclamarea țării ca Regat (1881) și Marea Unire de la 1918.

Istoria Partidului Național Liberal este parte importantă a istoriei României. Marile reforme liberale au urmărit emanciparea țărănimii și reforma agrară, drepturi sociale (repaosul duminical, organizarea sindicală, casele de ajutor ale muncitorilor), votul universal.

Guvernările Partidului Național Liberal sunt legate de întemeierea Băncii Naționale a României, a Academiei, a băncilor populare, Bursei de valori, consolidarea justiției, administrației publice și educației pe baze moderne, crearea industriei naționale și a capitalului românesc și transformarea Bucureștiului într-o capitală europeană.

Partidul Național Liberal nu este doar un partid cu o istorie mare, este partidul care a reînviat după perioada neagră comunistă și a militat pentru reașezarea României în prima linie a țărilor democratice și prospere din Europa și din lume, pentru creșterea, afirmarea și dezvoltarea României.

După aproape un secol și jumătate de la înființare, PNL a rămas un apărător și un garant al valorilor fundamentale: libertate și democrație, o economie liberă, creștere economică durabilă, prin investiții, o justiție independentă, presă liberă. PNL și-a asumat responsabilitatea la guvernare într-un moment cheie pentru România: gestionarea unor crize globale, pe de-o parte, precum pandemia sau războiul din Ucraina, dar și oportunitatea implementării unui program istoric de investiții europene, la un nivel fără precedent. Pentru PNL, locul României este în     Uniunea Europeană. De la începuturile sale și mai ales în ultimii 30 de ani, PNL a ales Europa și a susținut cu succes aderarea noastră la UE și la NATO, asigurând dezvoltarea economică și socială, consolidarea democrației, securitatea și integritatea României.

În perioada 22 – 29 mai, PNL Iași sărbătorește “Săptămâna Liberală”, printr-o serie de evenimente de marcare a 147 de ani de la înființarea acestei formațiuni politice, iar vineri 27 mai, în incinta Casei de Cultură din Pașcani va avea loc o expoziție vernisaj și o dezbatere „Dinastia Brătienilor și nașterea liberalismului românesc”, susținute de istoricii Liviu Brătescu, prim-vicepreședintele PNL Iași și prof.doctor Florentin Traian Ciobotaru.

Sorin Năcuță, deputat de Iași

Alte articole