15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Deputatul Sorin Năcuță, intervenție pentru finanțarea Barajului de la Lunca Pașcani și a platformelor de colectare selectivă

C.P. Marți, 18 mai 2021, în calitate de membru al Subcomisiei pentru Dezvoltare Durabilă din Camera Deputaţilor,  am participat la prima ședință de lucru, avându-l ca invitat pe domnul Borbély László, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

    În 1972, Conferința privind Mediul Ambiant care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităților umane, care pune în pericol însuși viitorul omenirii.

   Dezvoltarea durabilă, definită de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland, este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.

   România și-a asumat, alături de alte 192 de state, un plan de acțiune globală – Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată prin Rezoluția ONU din 25 septembrie 2015.

Această agendă cuprinde 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) și susține dezvoltarea României pe trei piloni principali, respectiv economic, social și de mediu, dezvoltare orientată către cetățean, într-un mod echitabil, eficient și cu grijă pentru mediu:

1.Fără sărăcie;

2.Foame zero;

3.Sănătate și bunăstare;

4.Educație de calitate;

5.Egalitate de gen;

6.Apă curată și sanitație;

7.Energie curată și la prețuri accesibile;

8.Muncă decentă și creștere economică;

9.Industrie, inovație și infrastructură;

10.Inegalități reduse;

11.Orașe și comunități durabile;

12.Consum și producție responsabile;

13.Acțiuni în domeniul schimbărilor climaterice;

14.Viața acvatică;

15.Viața terestră;

16.Pace, justiție și instituții eficiente;

17.Parteneriate pentru realizarea obiectivelor.

Domnul Borbély László a făcut o prezentare a activității departamentului și a modalităților de cooperare interinstituțională în vederea implementării Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, la nivel național.

În ceea ce privește crearea cadrului instituțional pentru implementarea Strategiei, domnul Borbély a subliniat constituirea, în 2019, a Comitetului Interdepartamental pentru dezvoltare durabilă, aflat sub președinția primului-ministru, care urmărește integrarea principiilor și obiectivelor privind dezvoltarea durabilă în cadrul tuturor politicilor naționale, aprobă planul de acțiune și raportarea anuală în fața Parlamentului a stadiului de implementare a Strategiei.

În cadrul ședinței s-a propus crearea unui Consiliu Consultativ pentru dezvoltare durabilă care să reunească reprezentanții mediului academic, ai cercetării și ai societății civile, cu misiunea reală de a propune, de a iniția și elabora documente și metodologii pentru implementarea Strategiei, să monitorizeze și să urmărească efectele politicilor din domeniul dezvoltării durabile.

Pentru implementarea Strategiei și pregătirea monitorizării stadiului de realizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, Departamentul derulează proiectul “România durabilă – Dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României”, prin care se prevede și elaborarea Codului Român de Sustenabilitate, promovat prin lege, după modelul care funcționează cu success în Germania.

Subcomisia Parlamentară pentru Dezvoltare Durabilă trebuie să se constituie într-un catalizator al celor mai bune practici, promovând inițiative legislative pentru susținerea transformării sustenabile a României, fiind un liant între autoritățile locale și centrale, între experți și societatea civilă, între mediul privat și public și monitorizând stadiul de implementare al obiectivelor de devoltare durabilă (ODD).

Intervenția mea în plenul ședinței a fost pentru a se stabili concret:

– mecanismele pe care Subcomisia le poate folosi în sprijinirea implementării ODD-urilor;

– modul de implicare a  guvernului în susținerea acestora;

–  cum se reflectă aceste obiective în Planul Național de Redresare și Reziliență;

Am solicitat să se țină cont de propunerile care vor fi făcute de membrii acestei Subcomisii, având în vedere că fiecare dintre noi facem parte din diferite comisii parlamentare de specialitate, unde putem susține inițiativele legislative aflate în procedură de dezbatere, din această perspectivă a dezvoltării durabile.

Mai mult, fiecare parlamentar, membru al Subcomisiei, este și reprezentant al cetățenilor din anumite zone ale țării și găsesc oportun ca propunerile acestora de proiecte, de dezvoltare durabilă, să fie luate în considerare de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și susținute pentru implementare.

În acest sens, am prezentat situația Acumulării Energetice Pașcani, necesitatea finanțării de la fondul de mediu a platformelor de colectare selectivă, din mediul urban și rural, implementarea conceptului Industrii 4.0 și a unei platforme digitale, în acord cu Obiectivul 9 – Industrie, inovație și infrastructură.

Am remarcat deschiderea reprezentanților Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și acordul membrilor Subcomisiei Parlamentare, pentru aceste principii de colaborare și sper ca activitatea să fie una cu rezultate concrete și nu doar o redactare de documente.

Alte articole