23.5 C
Paşcani
joi, iulie 7, 2022

Deputatul Sorin Nacuta, despre „Amenajare Hidroenergetică Paşcani’’ (P)

În cadrul întâlnirii de ieri cu Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, am prezentat situația proiectului ,,Amenajarea Hidroenergetică Paşcani’’, un proiect iniţiat în anul 1985 și care este cea mai mare investiţie a statului român, de până acum, în judeţul Iaşi.
Această investiție a fost pornită ca două proiecte distincte, aprobate prin decretul de stat, înainte de 1989:
– Acumularea de apă Paşcani, pe cursul râului Siret;
– Centrala hidroelectrică Paşcani, pe râul Siret.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 866/2006, cele două proiecte s-au unit, finanţarea lucrărilor rămase de executat urmând a fi suportată din surse proprii ale HIDROELECTRICA S.A.
HIDROELECTRICA a mai finanţat lucrările în perioada 2006-2012, dar ulterior proiectul a fost ,,îngheţat’’.
Acest proiect este foarte important la nivel local și regional. A fost iniţiat ca fiind unul strategic, cu scopul de regularizare a debitului de apă de pe râul Siret şi înlăturarea riscurilor de inundaţii până la vărsarea în Dunăre și evitarea pagubelor diverse, dar și ca sursă importantă de irigații pentru zona de vest a județului Iași.
Faptul că acest obiectiv nu s-a finalizat, a făcut ca revărsările Râului Siret, în toată această perioadă, să producă pagube importante, afectând infrastructura și gospodăriile.
Din corespondența cu Administrațiile Bazinale SIRET și PRUT am aflat că pagubele produse de aceste revărsări, doar pentru perioada 2005 – 2010, sunt de aproximativ 400 milioane de lei, iar finanțările/despăgubirile acordate de la Bugetul de Stat, sau Fondul de Mediu au depășit valoarea de 113 milioane de lei.
Personal am făcut mai multe demersuri în sensul de a înțelege motivele pentru care ,,Acumularea Hidroenergetică Pașcani” nu s-a finalizat și care ar fi soluțiile reale.
În acest sens am primit răspuns și lămuriri de la HIDROELECTRICA S.A. privind acest obiectiv, din care reiese că hidrocentrala este aproape integral realizată și că sunt necesare fonduri pentru acumularea de apă.
Raportat doar la puterea instalată în hidrocentrală, investiția în acumularea de apă nu este o prioritate pentru societate iar soluția corectă ar fi ruperea acestui proiect, partea de acumulare urmând să fie trecută în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, care trebuie să fie interesat de reglarea cursului Râului Siret și dezvoltarea unor capacități de irigare, într-o zonă agricolă importantă.
HIDROELECTRICA S.A, a precizat că a încercat să introducă acest obiectiv de investiții în Planul Național de Redresare și Reziliență, dar fără succes. Valoarea estimativă pentru finalizarea acestui obiectiv este de 500 milioane de lei, iar un eventual proiect de închidere, 400 milioane de lei.
Am avut discuții cu Ministrul Energiei și am solicitat un punct de vedere oficial al Ministerului Energiei, care a răspuns că acest obiectiv este în atenția ministerului și că nu a fost eligibil pentru finanțarea prin PNRR.
Având în vedere criza energetică severă de care este afectată și România și strategia națională de dezvoltare a capacităților de producție energetice, mai ales cele regenerabile, având în vedere faptul că ,,Acumularea Hidroenergetică Pașcani” nu afectează zone protejate, iar gradul de realizare este mai mare de 80%, având în vedere importanța și cheltuielile efectuate până acum cu acest obiectiv, am solicitat d-lui Prim-ministru un răspuns dacă sunt soluții reale și voință pentru finalizarea acestui obiectiv, sau în caz contrar, dacă toate fondurile investite până acum în construcția și conservarea lui nu se constituie într-un prejudiciu major.
Am înaintat d-lui prim-ministru o adresă oficială și toate documentele adunate de la instituțiile amintite mai sus și am primit asigurări că va căuta o soluție pentru finalizarea proiectului de ınvestiții.

Sorin NĂCUȚĂ
Deputat de Iași

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow