More

    Deputatul Răţoi, cercetat de ANI pentru conflict de interese

    Array

     

    Deputatul păşcănean, Neculai Răţoi, este cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese în materie administrativă. El şi-ar fi angajat nepotul în funcţia de consilier în cadrul biroului parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003, se arăta într-un comunicat de presă de pe site-ul instituţiei. Infracţiunea s-ar fi consumat în perioada 2008 -2012 iar acum urmează să fie trimis în judecată. Fostul primar al municipiului Paşcani a refuzat să depună la dosar explicaţii pentru a se apăra, în termenul prevăzut de lege. Nici la telefon nu poate fi găsit pentru explicaţii.
    În aceeaşi situaţie se mai afla încă 31 de parlamentari. Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de aprox. 240.000 euro. Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că va solicita anularea actelor întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese şi recuperarea prejudiciilor.
    Menţionăm că un alt deputat păşcănean a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în anul 2014. Grigore Craciunescu, a fost găsit vinovat tot pentru conflict de interese pe motiv că în timpul mandatului de primar ar fi încheiat o serie de contracte cu firma familiei sale. În acelaşi an senatorul PSD, de Târgu Frumos, Sorin Lazăr, a fost condamnat la şase luni de inchisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Primarul Pascaniului nu mai are timp de Facebook. Trimiteti mesajele pe pagina Primariei, cu numele si adresele reale.

    Mesaj important pentru pascanenii care obisnuiesc sa foloseasca retelele de socializare pentru a semnala diverse probleme, autoritatilor locale. Daca aveti mesaje sau intrebari pentru...

    Sedinta Comisiei Locale de Fond Funciar a fost amanata. Se asteapta un raport devastator

    Pascanenii care mai au inca probleme nerezolvate privind obtinerea titlurilor de proprietate pentru terenurile cuvenite sau detinute, mai au de asteptat. Sedinta Comisiei Locale...

    Alte 2.520 de doze au fost distribuite către 15 centre de vaccinare. 126 de doze la Târgu Frumos și 84 la Hârlău

    Cu suportul și protecția echipajelor de jandarmi, astăzi s-a organizat transportul și distribuirea de la sediul Direcției de Sănătate Publică Iași către centrele de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI