12.4 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Deputata USR PLUS, Monica Berescu: Proiect de lege pentru ca abuzatorii de copii să nu mai poată fi aleși în autorități publice locale sau în Parlament

Deputata USR PLUS, Monica Berescu, alături de Cătălin Teniță și Diana Stoica, a făcut demersurile necesare și a depus miercuri dimineață, un proiect de lege care prevede ca persoanele care sunt condamnate pentru infracțiuni cu caracter sexual împotriva copiilor să nu mai poată candida la alegerile locale și parlamentare.
Duminica aceasta, la alegerile parțiale, la Șotrile a fost ales primar Bogdan Davidescu, condamnat în 2019 pentru pornografie infantilă.
Astfel de situații nu trebuie să mai existe, de aceea împreună cu Cătălin Teniță și Diana Stoica, și alături de peste 50 de colegi parlamentari de la USR PLUS și PNL, am depus proiectul de lege care să evite astfel de abominații.
Avem la momentul actual un întreg pachet legislativ în lucru pe tema protecției copiilor împotriva infracțiunilor cu caracter sexual, pachet pe care sper sa îl depunem odată cu noua sesiune parlamentară, însă am decis să depunem de urgență aceste modificări dat fiind numărul mare de cetățeni care ne-au semnalat cazul din Șotrile, Prahova.
Ce propune proiectul legislativ?
Completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 20 mai 2015, Partea I și a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor publicată în Monitorul Oficial nr. 553 din 24 iulie 2015, Partea I, cu următoarele prevederi:
Nu pot fi alese persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracțiuni contra vieții, contra libertății persoanei, privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertății și integrității sexuale și rele tratamente aplicate minorului, dacă victimele sunt minori la data săvârșirii faptelor și nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare”, a scris deputata USR PLUS, Monica Berescu, într-o postare apărută pe o rețea de socializare.

Alte articole