8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Depuneri de coroane de Ziua Națională în Pașcani și suburbii

Ca în fiecare an, administrația locală a anunțat programul depunerilor de coroane la monumentele eroilor din Pascani si suburbii, ce va avea loc pe data de 1 decembrie, de  Ziua Națională a României.

Programul stabilit de administrația locală pentru această zi va debuta de la primele ore ale dimineții, începând cu ora 8, atunci când vor fi depuneri de coroane la Monumentul Eroilor de la Biserica Lunca, continuând apoi în Blăgești, Sodomeni, Gâștești, Fântânele si la Biserica Înălțarea Domnului. În Pașcani, această zi va fi marcată prin depuneri de coroane la monumentul eroilor de pe strada Stefan cel Mare, iar in final, la cel de la Biserica Sfintii Voievozi „Mihail si Gavril”.

Precizăm că tot de Ziua națională a României va avea loc și un spectacol folcloric în piațeta din fața primăriei Pașcani, atunci când va încânta publicul interpreți de muzică populară din zonele apropiate municipiului, dar și cunoscutul interpret de muzică populară Ion Paladi.

Consilierii locali au atras atentia in sedinta de joi ca pe afisul evenimentului ar trebui sa fie trecut si Consiliul Local, nu doar Primaria Municipiului Pascani. Primarul a recunoscut ca este o greseala si a spus ca de acum evenimentele organizate de administratia locala vor fi sub egida primariei si a legislativului.

De precizat este faptul ca pe 1 decembrie se marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia dîn 1918 a votat unirea Transilvaniei cu România.

Alte articole