More

    Depunere de coroane la statuia lui Ștefan cel Mare din Pașcani, de ziua voievodului

    Array

    Joi la ora 10, pășcanenii sunt invitați la statuia lui Ștefan cel Mare, unde va fi comemorată personalitatea domnitorului moldovean prin oficierea unui scurt serviciu religios solemn de pomenire și recunoștință, la 511 ani de la moartea sa. Invitația a fost lansată conducerii primăriei, consilierilor, dar și tuturor pășcănenilor de către Dorin Nechifor, consilier PNL, la sfârșitul ședinței de consiliu.

    Statuia lui Ștefan cel Mare, a fost amplasată în fața Poștei din Pașcani în anul 2012, cu sprijinul organizației PNL și a consilierului Neculai Enea, pe atunci viceprimar, prin sponsorizarea construcției soclului, deoarece deși era donată din 2005 municipalității de Bogdan Bârleanu, fiul celui care a realizat această sculptură în bronz, ea stătea depozitată în cadrul serei, proiectul de amenajare a monumentului nefiind aprobat în 2011, când fusese inițiat de fostul primar.

    Menționăm că organizația PNL din Pașcani este cea care sprijină în fiecare an pe 2 iulie, de ziua marelui voievod moldovean, organizarea acestor momente comemorative cu depunere de coroane la monumentul ridicat în cinstea sa. Tot aici se mai oficiază slujbe de pomenire și se depun coroane de către absolvenții și profesorii de la centrul de studii Ștefan cel Mare din Pașcani, care odată cu serbarea protectorului unității de învățământ, organizează anual și cursul festiv.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet