6.2 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Deleni: Judecătorii ieşeni au consultat preţurile la caras şi novac pentru a judeca plângerea unui împricinat

Pentru a-și putea pronunța verdictul într-un caz de braconaj, magistrații Curții de Apel au trebuit să studieze prețurile peștelui proaspăt pe piața ieșeană. Unul dintre braconieri a contestat nu atât pedeapsa dată de prima instanță, ușoară de altminteri, cât valoarea daunelor civile datorate păgubitului, nici ea foarte însemnată.

În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie a anului trecut, trei botoșăneni au venit pe marginea unei bălți din Deleni. Gheorghe Murariu, Petru Arpinte și Dumitru Aramă au pescuit cu o plasă monofilament, interzisă în România, o cantitate estimată inițial de 150 kg novac și caras. Au fost interceptați însă pe malul lacului de paznici și poliție. Pentru moment, au reușit să scape, după ce au bruscat un polițist, dar au fost reținuți a doua zi și trimiși în judecată pentru furt calificat în circumstanțe agravante și ultraj. Arpinte a fost condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare, pentru Aramă, pedeapsa stabilită a fost de 9 luni de închisoare, iar în cazul lui Murariu, de un an de închisoare. În cazul tuturor, executarea pedepsei a fost suspendată, dar au primit și câte o amendă penală de 1.800 de lei. În plus, le-a fost imputată și valoarea peștelui capturat.

Plata daunelor materiale a reprezentat punctul central al dezbaterilor în cadrul apelului declarat de Arpinte împotriva sentinței Judecătoriei Hârlău. Acesta a contestat acțiunea civilă formulată de administratorul bălții, afirmând că acesta nu demonstrase că peștele îi aparținea și nici că valoarea lui ar fi fost într-adevăr aceea. Administratorul bălții solicitase plata a 108,5 kg de novac a 12 lei kilogramul și a 14,6 kilograme de caras a 15 lei kilogramul. Pentru a justifica acest preț, administratorul bălții prezentase detalii cu privire la peștii capturați de braconieri, de la anul în care a fost cumpărat puietul, speciile cărora le aparținea, prețul achitat, cât cântărea fiecare puiet, până la evoluția creșterii în greutate a peștilor. Ca urmare, magistrații Curții de Apel nu au pus la îndoială cine era proprietarul de drept al peștilor.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole