More

    Declarații noi: anul viitor tezele de bacalaureat ar putea fi corecta tot în alte județe

    Array

    Corectarea tezelor de bacalaureat în alte judeţe decât cel în care a fost susţinut examenul ar putea continua şi la examenul de anul viitor, pentru că această metodă a stabilit o ierarhizare corectă a absolvenţilor de liceu, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MEC), Vasile Şalaru.
    Acesta a menţionat ca posibilă şi încheierea unui protocol de colaborare cu Poşta Militară pentru transportul securizat al lucrărilor scrise de Bacalaureat dintr-un judeţ în altul, în vederea corectării tezelor.
    „Şi în 2016, probabil, vom continua această procedură, dar vom încerca să îmbunătăţim metodologia, în aşa fel încât colegii noştri din inspectoratele şcolare – mă refer la preşedinţii de comisii judeţene (de bacalaureat, n.r.) – să muncească mai puţin, să nu trebuiască să însoţească tezele. Probabil domnul ministru Cîmpeanu va apela la metoda semnării unui contract, a unui parteneriat cu Poşta Militară”, a spus secretarul de stat, într-o conferinţă de presă.

    Potrivit acestuia, cazurile de corupţie din sistem au scăzut după ce în acest an s-a aplicat metoda corectării tezelor de bacalaureat în alt judeţ decât cel în care a fost susţinut examenul. ‘Nu a fost niciun caz de corupţie în ceea ce priveşte corectura’, a spus Şalaru.

    El a menţionat, însă, situaţia din localitatea Ştei (Bihor), unde au fost depistate ‘fraude’ în ceea ce priveşte susţinerea tezelor de Bacalaureat, problemele fiind puse în evidenţă de camerele de luat vederi şi de sistemele de monitorizare audio.

    Sursa și continuare pe edumanager.ro

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în municipiul Pașcani și suburbii

    COMUNICAT: În vederea remedierii unei pierderi la conducta de aducțiune Moțca Pașcani de 600 mm diametru, apărută în zona Hanul Ancuței, ApaVital se află...

    Scandalul comisiilor de specialitate: Consilierul Ratoi refuza sa munceasca! Cum sunt si cum ar trebui sa fie impartite mandatele

    Un subiect care aparent nu are legatura cu agenda publica a cetatenilor a starnit un scandal de amploare intre reprezentantii puterii si cei ai...

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI