0.2 C
Paşcani
luni, decembrie 5, 2022
Array

De Crăciun, salvatorii ieşeni oferă daruri copiilor defavorizaţi

Autoutilitara descarcerare ISU PascaniDacă în timpul anului pompierii ieşeni s-au aflat întotdeauna acolo unde o situaţie de urgenţă punea în pericol cetăţenii, intervenind pentru a le salva ori proteja viaţa şi bunurile, de Crăciun, aceştia vor fi alături de copiii aflaţi în situaţii dificile. Ştiind că cea mai mare bucurie a copiilor de Sărbători este să primească daruri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă vor merge în următoarele locaţii:

în data de 23.12.2013, la o familie cu 8 copii din satul Golăeşti ;

în aceeaşi zi, pompierii se vor afla în localitatea Mădârjac, unde îl vor vizita pe băieţelul în vârstă de 1 an, născut în noaptea de Crăciun a anului trecut (cel căruia i-a fost donat trusoul în anul 2012 la Maternitatea “Cuza-Vodă”), dar şi pe ceilalţi doi fraţi ai săi;

pe data de 24 decembrie, salvatorii ieşeni vor aduce un zâmbet şi cadouri copiilor internaţi la Centrul de Recuperare Galata;

continuând tradiţia începută anul trecut, pompierii se vor afla pe data de 25 decembrie la Maternitatea “Cuza-Vodă”, pentru a dărui primului copil, dintr-o familie cu o situaţie materială mai grea, care s-a născut în noaptea de Crăciun, un trusou de nou-născut.

Pompierii ieşeni speră ca prin intermediul acestor acţiuni să aducă bucurie în sufletul copiilor şi să le înfrumuseţeze Sărbătoarea Crăciunului.

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow