0.2 C
Paşcani
vineri, ianuarie 27, 2023

De ce se folosește rar tratamentul cu anticorpi monoclonali, cel mai eficient anti-Covid. Costul uriaș pentru un singur pacient

În timp ce pacienții mor pe capete, cel mai eficient tratament COVID stă nefolosit în spitale. Puţini bolnavi au fost trataţi cu anticorpi monoclonali. Motivul? Mulţi vin la spital prea târziu, iar tratamentul, care împiedică dezvoltarea unei forme grave de COVID, poate fi administrat doar în primele șase zile de la debutul bolii.

Peste 700 de doze de anticorpi monoclonali au la dispoziţie medicii din Iaşi pentru tratamentul COVID. Din păcate, prea puţini pacienţi beneficiază de el. „Pacienţii care ajung târziu şi care dezvoltă forme grave nu beneficiază de aceasta terapie nu pentru că doctorii nu ar vrea, ci pentru că nu este indicată”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic şef UPU Spitalul Sf Spiridon din Iași. Potrivit specialiștilor, tratamentul se poate administra doar pacienţilor cu o saturaţie a oxigenului de cel puţin 93 la sută, au comorbidități şi, cel mai important, sunt în primele şase zile de la debutul bolii. „Dacă nu calculăm corect acest interval de timp, administrarea acestui medicament nu numai că nu va da rezultat, dar chiar poate să producă efecte adverse”, a declarat Vasile Cepoi, director DSP Iași.

Din cele 700 de doze existente în județul Iași, doar 34 au fost folosite

75% dintre pacienții care ajung la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi au forme grave ale infecţiei cu Sars Cov 2 și au direct nevoie de o sursă de oxigen sau sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic. Vorbim despre pacienți care nu au anunțat medicul de familie și au încercat să se trateze acasă cel puțin o săptămână. Niciunul dintre aceştia nu mai poate beneficia aşadar de tratamentul cu anticorpi monoclonali. Din cele 700 de doze existente în județ, doar 34 au fost folosite. Medicii îndeamnă bolnavii să nu mai amâne venirea la spital, iar Direcția de Sănătate Publică caută soluții. „Începând de săptămâna aceasta, vom putea administra acest tratament și pacienţilor care stau la domiciliu”, a declarat Vasile Cepoi, director DSP Iași.

„Pacienții se prezintă la spital. Sunt evaluați clinic și paraclinic, administrare efectivă a tratamentului durează o ora și o altă oră sunt ținuți sub observație, apoi urmăriți la domiciliu”, a declarat Florin Roșu, manager Spitalul de Boli infecțioase din Iași. Pacienţii COVID pot benefica gratis de tratamentul revoluţionar, al cărui cost poate ajunge şi la 8 mii de euro pentru un bolnav.

Sursa Observator

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow