26.8 C
Paşcani
marți, aprilie 16, 2024

De ce este mizerie in oraș: Nu sunt suficienti angajați!

Criticile din ce in ce mai dese la adresa administratiei locale din partea cetățenilor nemultumiti de modul cum este întreținută curățenia in oraș si suburbiile Pascaniului, ii obliga pe edili sa dea explicații. In cadrul ședinței Comisiei Economice viceprimarul municipiului a recunoscut ca Primăria nu reușește sa facă fata volumului de munca din cauza lipsei de personal. In prezent la Piața, Sere si Gospodăria Comunala sunt 47 de salariați, insuficienți spune Cristian Rățoi, pentru a menține curățenia, a repara străzile si pentru alte lucrări. Din acest motiv administratia locală intenționează sa facă noi angajări iar in acest sens a fost propus spre aprobare un proiect de hotărâre cu noi condiții, mai ușoare, de participare la concurs.

De cealaltă parte, consilierii din opoziție susțin ca este vina Primăriei pentru actuala situație, in contextul in care odată cu aprobarea noii organigrame s-a aprobat înființarea de noi posturi de directori, nu de majorare a veniturilor pentru muncitori.

In aceeași ședința consilierii au cerut viceprimarului punerea in funcțiune a fântânilor arteziene din Pașcani. Viceprimarul municipiului a explicat ca sunt stricate si ca trebuie reparate, dar nu a spus când va fi rezolvată acesta problema.

Menționăm ca cele mai recente probleme semnalate de pascaneni in ultima perioada sunt cu privire la vegetația si gunoaiele de pe domeniul public. De exemplu la sala de sport de la Colegiul Mihail Sadoveanu, acolo unde funcționează si centrul de vaccinare, iarba este aproape cât gardul pe motiv ca nu a fost cosită nicioadata in acest an.

Alte articole