15.2 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

De azi începe proiectarea segmentului de autostradă Ungheni – Tg.Neamţ

Proiectarea lucrărilor la autostrada Iaşului (Ungheni – Tg. Neamţ) va începe mâine. Anunţul l-a făcut ieri ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. „Proiectarea autostrăzii A8, pe traseul Iaşi – Tg. Neamţ, începe vineri. Timp de 24 de luni va fi întocmit studiul de fezabilitate şi, apoi, proiectul tehnic”, a declarat Cătălin Drulă.

Documentaţiile tehnice vor fi realizate de firma Consitrans, companie care va încasa 58 milioane lei, fără TVA. Ministrul Transporturilor a făcut referire şi la autostrada A7 Ploieşti – Paşcani şi a precizat că guvernul a adoptat, ieri, indicatorii tehnico-economici pentru primul tronson (Ploieşti – Buzău), iar licitaţia de execuţie va fi lansată până la sfârşitul lunii mai. În ceea ce priveşte finanţarea construirii celor două autostrăzi, Cătălin Drulă a reiterat faptul că toţi cei 320 km din autostrada A7 reprezintă principalul proiect propus spre finanţare în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe partea de infrastructură rutieră.

În acelaşi timp, Drulă a vorbit şi despre „capetele” sectorului montan al autostrăzii A8, respectiv tronsoane din zona Tg. Mureş şi Tg. Neamţ (circa 50 km). Alte două sectoare de autostradă vizate de autorităţi pentru finanţare pe PNRR sunt în vestul ţării şi au o lungime totală de aproape 80 km, potrivit ministrului Transporturilor.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Accident grav la Ruginoasa: Impact între un microbuz și un autoturism

Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă dimineața la...

Alege cariera militară!

  Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată...

Opoziția forțează diminuarea taxelor și impozitelor locale, până la alegerile locale

Legislativul pascanean este convocat in ședință extraordinară, pe 24...

MOVILA: Candidez la Consiliul Judeţean!

Astăzi, în prezenţa lui Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi...