5.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

De azi, drumul ieşenilor spre Bucureşti ocoleşte Bacăul pe autostradă

Un mic tronson din A7, de 16 kilometri, va fi deschis chiar astăzi circulaţiei publice n este vorba de centura de ocolire a Bacăului, parte din autostrada Ploieşti – Siret. Artera are trei benzi pe sens.

La un an şi jumătate de la inaugurarea ironică a primului metru de autostradă din Moldova, construit în judeţul Suceava de un om de afaceri, azi va fi deschis circulaţiei primul tronson real de autostradă.

Este vorba de cei 16 kilometri, jumătate din Centura municipiului Bacău, porţiune construită în regim de autostradă – respectiv trei benzi pe sens. Alţi 7 km au fost deschişi traficului în septembrie, acest segment având însă o bandă pe sens.

Practic, de astăzi după-amiază, cei care vin dinspre Bucureşti ori care merg dinspre Roman spre Capitală pot să ocolească Bacăul.

„Prioritatea zero este să scoatem traficul din Bacău, pentru că tranzitarea oraşului a devenit o problemă”, ne-a spus ieri Dănuţ Pilă, directorul Regionalei Iaşi de Drumuri şi Poduri. El a precizat că mai sunt lucrări de făcut, dar care nu ţin de siguranţa traficului pe acest sector de autostradă.

Premierul Ludovic Orban, în prezenţa căruia va fi inaugurat azi acest segment din viitoarea autostradă A7, Ploieşti-Paşcani, a mai fost pe şantier cu doar 12 zile în urmă, când l-a lăudat pe constructorul care a reuşit finalizarea cu un an mai devreme decât prevede contractul.

Firma UMB Spedition, a lui Dorinel Umbrărescu, a preluat şantierul în ianuarie 2019, după ce fusese abandonat de prima companie constructoare la un sfert din contract. UMB Spedition şi-a adjudecat al doilea contract, cu aproape 670 de milioane de lei (fără TVA). Ultimii 8 km din Varianta Ocolitoare a Bacăului vor fi finalizaţi anul viitor.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...