7.4 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

De astăzi începe Postul Paștelui

Postul Paștelui sau Postul Mare, la ortodocși, începe în acest an la data de 2 martie. Fiind cel mai lung şi cel mai aspru din posturile de durată întâlnite în Biserica Ortodoxă, este cunoscut şi sub denumirea de Postul Mare.

Aminteşte şi de postul celor 40 de zile ţinute de Hristos înainte de începerea activităţii Sale mesianice. În vechime, Postul Sfintelor Paşti avea menirea de a-i pregăti pe cei ce urmau să primească botezul în noaptea Învierii. Anul acesta, Paștele pentru creștin ortodocși pică pe 28 aprilie.

În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalice. Mai mult, aceștia trebuie să se înalţe sufletește prin rugăciune alături de fapte bune.

În Postul Paștelui nu se cântă și nu se dansează. Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă de post amintește de suferințele lui Hristos pe cruce. Astfel în această perioadă pentrecerile sunt considerate nepotrivite. Nu se face paradă cu succesul. Chiar dacă ai o viață abundență, în Postul Paștelui ostentația este văzut ca un păcat capital.

Continuarea pe DCNEWS

Alte articole