34 C
Paşcani
miercuri, iulie 28, 2021
34 C
Paşcani
miercuri, iulie 28, 2021
Array

Date DEMOGRAFICE: Câţi copii sunt în România

Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii, joi, cu ocazia Zilei Copilului, o serie de date despre ponderea copiilor în populaţia ţării, precum şi locul ocupat de România la nivel european în funcţie de numărul de copii născuţi în anul 2013.

În gospodăriile din România cresc, în medie, 1,08 copii, iar femeile nasc în medie prima oară la vârsta de 26,5 ani, potrivit unor date transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS) de Ziua Copilului.

La 1 ianuarie 2013, dintre cei 20.020.074 de locuitori rezidenţi în România, 4.230.964, reprezentând 21,1 la sută din totalul populaţiei, aveau 0 – 19 ani, se arată în comunicatul INS.

Pe grupe de vârstă, situaţia se prezenta astfel: 0 – 4 ani – 1.000.902 (5 la sută), 5 – 9 ani – 1.059.569 (5,3 la sută), 10 – 14 ani – 1.079.138 (5,4 la sută) 15-19 ani – 1.091.355 (5,5 la sută) .

Din totalul de 5.314.602 de gospodării familiale înregistrate la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011, 3.589.672 reprezintă gospodăriile care au copii.

Numărul mediu de copii pe o gospodărie familială este de 1,08.

În anul 2013, numărul născuţilor vii a fost de 198.200, mai mic faţă de 2012 cu 29.000. Scăderea s-a produs cu precădere în mediul rural, unde s-au născut cu 17% mai puţini copii decât în urban.

Din numărul total al născuţilor vii înregistraţi în anul 2013 cu domiciliul în România, 176.013 copii s-au născut în România, iar 22.203 s-au născut în străinătate.

La nivel european, România se situează, în cifre absolute, în treimea superioară a ţărilor cu cel mai mare număr de născuţi vii, în compania unor ţări ca Olanda, cu 176.000 născuţi vii, Polonia – 386.000, Spania – 453.300, Italia – 673.500, Germania – 673.500, Regatul Unit sau Franţa, cu peste 800.000 născuţi-vii în 2012.

În România, vârsta medie a mamei la naştere este de 28 de ani, iar la prima naştere – 26,5 ani. Din acest punct de vedere s-a înregistrat, în 2013, o uşoară creştere faţă de anul 2012 (27,8 ani şi respectiv 26,3 ani la prima naştere).

Mamele din mediul rural au născut, în medie, la o vârstă mai mică – 26,7 ani la naştere şi respectiv 24 de ani la prima naştere, comparativ cu cele din mediul urban, unde vârsta la naştere a fost de 29,1 ani şi de 28 de ani la prima naştere.

Mediafax

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer acoperit de nori
34 ° C
35.1 °
31.9 °
31 %
1.1kmh
96 %
mie
34 °
joi
35 °
vin
30 °
sâm
34 °
Dum
29 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI