7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Curtea de Apel Iaşi: închiderea şcolilor la nivel naţional, legală. Tribunalul le deschisese

Decizia nu este definitivă, iar reclamanţii iau în calcul să o atace cu recurs

Hotărârea judecătorilor de la Iaşi a venit la finele unui proces deschis de mai multe şcoli private din municipiu, susţinute de Asociaţia Şcolilor Particulare. Reclamanţii au cerut în instanţă suspendarea, respectiv anularea Ordinul 5972/08.11.2020 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Hotărârii nr. 53/08.11.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Cele două acte reglementează suspendarea cursurilor în regim faţă în toate şcolile din ţara noastră. Judecătorii ieşeni au considerat că suspendarea celor două acte normative este inadmisibilă, iar anularea lor este neîntemeiată. „După ce vom vedea motivarea instanţei, vom analiza oportunitatea oricărui demers legal pentru a restabili normalitatea în sistemul de învăţământ şi pentru a fi respectate drepturile fundamentale îngrădite în acest moment într-un mod cu totul nejustificat”, a precizat Octavian Bichiş, avocatul care a reprezentat şcolile particulare.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole