18 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Cursuri tipărite pentru elevii care nu au putut participa la orele online

Vești bune pentru elevii unei școli din Pașcani, care nu au posibilitatea de a urma cursurile online. Profesorii  s-au mobilizat pentru a le trimite acasă cursurile tiparite, in vederea parcurgerii materialelor și susținerii testelor.

Măsurile sunt luate la Colegiul Tehnic CF “Unirea” din Pașcani, unde sunt 24 de elevi în această situație, toți din comunele învecinate. Conducerea școlii susține că o parte dintre aceștia  nu au dispozitivele electronice necesare, telefon performant, tabletă sau laptop, iar alții nu au acces la internet. Pachetele au fost deja pregătite  și urmează să fie livrate. Totodată ei vor primi și un plic timbrat, pentru  a trimite cu ușurință testele rezolvate pe adresa școlii.

De asemenea, Colegiul se pregătește pentru reluarea cursurilor, dar în condiții speciale. De pe 18 mai vor reveni profesorii pentru încheierea situației școlare, iar de pe 2 iunie revin elevii din clasa a XII-a, pentru a se pregati inainte de examene.

Menționăm că la Colegiul “Unirea”  sunt  210 elevi în clasa a XII-a.

Alte articole