2.8 C
Paşcani
miercuri, octombrie 27, 2021
Array

Cursuri de arte marţiale pentru elevi. Încep înscrierile gratuite

 

Pregătiri pentru începerea noului an competiţional la Clubul sportiv Long Ho Paşcani. Înscrierile noilor membri vor începe de la 1 septembrie iar antrenamentele vor avea loc, ca şi până acum, la sala de sport din fata Colegiului Sadoveanu. Totodată conducerea clubului se pregăteşte şi pentru concursurile programate în următoarele luni de zile, naţionale şi internaţionale, unde vor participa şi sportive păşcăneni.
Totodată va fi demarat şi parteneriatul dintre club şi administratia locală, în baza căruia elevii paşcaneni vor avea acces la antrenamente gratuite de Qwan Kip Do. Iniţiativa a fost aprobată de consilierii locali dar contractul de parteneriat aşteaptă încă să fie semnat de primar. Conducerea clubului a pregătit şi o amplă campanie de informare în şcoli. Elevii se pot înscrie la aceste antrenamente fără nici o obligaţie materială. Trebuie doar să fie apţi din punct de vedere medical şi să aibă  echipament sportiv, nu special ci ca la orele de sport.
De cealaltă parte reprezentanţii Primăriei susţin că parteneriatul cu clubul păşcănean va fi semnat imediat şi că proiectul va fi implementat în şcoli.

În acest an administratia locală nu a alocat nici un leu pentru sprijinirea sportului de performanţă la clubul Long Ho Paşcani. Asta deoarece nici până acum nu a fost deschisă sesiunea de finanţare pentru ONG-uri, unde au mai sunt disponibile cca 80.000 de lei de la bugetul local.

Totuşi reprezentanţii Primăriei Paşcani susţin că vor aloca banii necesari clubului pentru participarea la competitiile naţionale şi internaţionale, pe baza unor cereri directe după ce, de curând, s-a schimbat legislaţia în domeniu.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Micii bucătari și actori de la grădiniță!

Micii bucătari și actori de la grădiniță! Mici dar cu talent! Copiii alături de cadrele didactice ne...

Primăria caută pază pentru piețele agroalimentare

Primăria caută pază pentru piețele agroalimentare Se caută servicii de pază pentru cele două piețe din Pașcani...

Arestată pentru evaziune fiscală

Arestată pentru evaziune fiscală  Politistii din Hirlau au actionat pentru depistarea si clarificarii situatiei persoanelor urmarite. În cadrul...

ACŢIUNE ÎN TRAFIC LA PAŞCANI. Vezi ce amenzi s-au dat

ACŢIUNE ÎN TRAFIC LA PAŞCANI  La data de 15 martie a.c., în intervalul orar 15.00 – 19.00, poliţiştii...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI