18.4 C
Paşcani
marți, iunie 22, 2021
18.4 C
Paşcani
marți, iunie 22, 2021
Array

“Curcubelul artelor” ediția a III a la Pașcani

oferta.oceancredit.ro

Ultimele știri

Sfârşit de săptămâna plin pe scena Casei de Cultură din Paşcani. În perioada 14 – 15 mai va avea loc spectacolul concurs “Curcubeul artelor”, începând cu ora 10.00. În cele două zile vor urca pe scenă tineri talentaţi care vor susţine un moment de interpretare vocală sau instrumentală, precum şi dansuri.

Prima zi a spectacolului este dedicată interpretărilor vocale cât şi instrumentale pentru 5 genuri musicale: uşoară, populară, folk şi clasică. Duminică vor urca pe scenă dansatori şi formaţii care vor încerca să impresioneze juriul și să obţină trofeul “Curcubeul artelor” din acest an.

În acest week-end pe scena Casei de Cultură vor urca copii cu vârstă cuprinsă între 7-10 ani, 11-14 ani, dar şi adolescenţi între 15-19 ani, care au la dispoziţie 3 – 4 minute pentru a convinge juriul că sunt cei mai buni la categoria de vârstă şi genul muzical ales. La sfârşitul competiţiei vor fi acordate premiile I, II, III şi un premiu special după caz. Interpretul care va obţine notă maximă, indiferent de vârstă, va primi marele premiu al festivalului, trofeul Curcubeul Artelor.

Menţionăm că spectacolul concurs “Curcubeul artelor” este organizat de Casa de Cultură ,,Mihail Sadoveanu” din Paşcani în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi precum şi instituţiile educaţionale din judeţ.

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer senin
18.4 ° C
19.5 °
17.8 °
89 %
1.2kmh
5 %
mar
28 °
mie
29 °
joi
30 °
vin
31 °
sâm
24 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI