5.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

„Cupa Satelor” la fotbal revine cu o nouă ediție

Vești bune pentru micuții pasionați de fotbal A doua ediție a competiției sportive Cupa Satelor la fotbal se va juca sâmbăta viitoare, pe 30 octombrie.

Dedicată copiilor născuți după 1 ianuarie 2009, din toate satele și comunele României, care împărtășesc aceeași pasiune pentru fotbal, Cupa Satelor, etapa județeană, se va organiza în acest an pe stadionul de la Ruginoasa.

Competiția este organizată de Federația Română de Fotbal, iar în perioada următoare vor fi anunțate și echipele care se vor întrece pentru marele trofeu pus în joc.

Precizăm că, prin intermediul acestei competiții, Iulian Curcă, de la echipa din Ruginoasa, care a câștigat din 2019, a ajuns să joace la echipa de fotbal  FC Universitatea Cluj.

Alte articole