More

    “Cupa Pașcaniului la șah” – nelegitimați: FOTO

    Array

    Competiţie importantă la Paşcani. “Cupa Pașcaniului la şah” a adunat zeci de pasionaţi ai jocul minţii, copii şi adulţi dornici să demonstreze că sunt cei mai bun şi îşi înving partenerul în doar câteva minute. Evenimentul are loc în sala de căsătorii de la Primărie, începând cu ora 10.30.

    Prima zi a fost dedicată pasionaţilor de şah, care practică jocul doar de plăcere fără a fi înmatriculaţi la vreun Club sportiv. După ore de concentrare şi sute de mutări cei mai buni şi-au adjudecat titlurile.

    La general locul I şi ”Cupa Pașcaniului la șah” a fost adjudecat de Florin Ioniţă. Acesta a primit din partea administraţiei locale diplomă, cupă dar şi premiu în bani în valoare de 250 lei. Pe locul II s-a clasat Beneamin Iancu, iar pe locul III David Iancu. Şi aceştia au fost recompensaţi cu diplome, medalii şi 200, respectiv 150 lei.

    Toţi copii au fost entuziasmaţi de competiţie şi spun că vor mai participa. Cei care au câştigat numeroase premii până acum au putut să îşi mărească palmaresul cu încă o cupă.

    Reamintim că a doua etapă a “Cupei Pașcaniului la şah”, cea pentru legitimaţi va începe în această seară. Participanţi vor juca timp de două zile 7 runde pe categorii de vârstă.

    Câştigătorii pe categorii:

    Fete:I Bianca Bălan

     II Ecaterina Niţă

    U9:  I Cosmin Toma

    II Matias Cozan
    III Teodor Ursu

    U11 Fete:I Any Mary Berigoi

    II Nancy Iancu
    III Enya Alexa

    U11 Băieţi:I George Coteţ Chiperi

    II Eliazar Iancu
    III Gabriel Năstase

    S60:I Alexei Alexa

    II Dumitru Prisacaru

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Primarul Pascaniului nu mai are timp de Facebook. Trimiteti mesajele pe pagina Primariei, cu numele si adresele reale.

    Mesaj important pentru pascanenii care obisnuiesc sa foloseasca retelele de socializare pentru a semnala diverse probleme, autoritatilor locale. Daca aveti mesaje sau intrebari pentru...

    Sedinta Comisiei Locale de Fond Funciar a fost amanata. Se asteapta un raport devastator

    Pascanenii care mai au inca probleme nerezolvate privind obtinerea titlurilor de proprietate pentru terenurile cuvenite sau detinute, mai au de asteptat. Sedinta Comisiei Locale...

    Alte 2.520 de doze au fost distribuite către 15 centre de vaccinare. 126 de doze la Târgu Frumos și 84 la Hârlău

    Cu suportul și protecția echipajelor de jandarmi, astăzi s-a organizat transportul și distribuirea de la sediul Direcției de Sănătate Publică Iași către centrele de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI