8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Cupa Pașcaniului la șah a fost câștigată de un sportiv din Târgoviște. Vezi clasamentul

Timp de trei zile, municipiul a fost gazda iubitorilor sportului minții din mai multe județe din țară, dar și din Republica Moldova, 88 la număr, în cadrul Cupei Pașcaniului la șah, eveniment cu tradiție, ce a avut loc în perioada 22-24 iulie.

Duminică a avut loc festivitatea de premiere.  Cupa concursului a fost câștigată de un sportiv legitimat la CS Universitatea Târgoviște, locul II de către un participant din București, iar al treilea de un concurent din Iași.

Partidele de șah de la primele zece mese au fost transmise live, au fost premii de peste 15.000 de lei, iar arbitrul principal, Sebastian Volcinsche.

Deschiderea a avut loc vineri, la sediul Primăriei Pașcani.

Evenimentul precede marea sărbătoare a orașului – Zilele Municipiului, ce va avea loc în acest week-end.

Organizatorii au fost Primăria Pașcani, Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu și Clubul de Șah Minerva.

CLASAMENT:

Clasament general

  1. Pădurariu Mihai Edward – CS Universitatea Târgoviște
  2. Sachilaru Alexandru – CS Universitar de Șah București
  3. Ciomaga Andrei – CS Politehnica Iași
  4. Tablan Andrei Damian – CSM București
  5. Călin Alexandru – CS Tinerii Maestri București

ELO 1701 – 2000

  1. Martinenco Sergiu – Republica Moldova
  2. Codreanu Marius – Republica Moldova
  3. Pîslariu Ștefănel – CSM Pașcani
  4. Tablan Matei Christian – CSM București
  5. Dincă Ovidiu – CS Ariadna Suceava

 

ELO 1501-1700

  1. Lăcătuși Andrei – CS Micul Șahist Iași
  2. Brînzei Valerică – CS Bicazul
  3. Arteni Neculai – CS ”G. Neștianu” Bârlad
  4. Pacrița Virgil Aurelian – CS Botoșani
  5. Beja Silvestru – CSM Pașcani

 

ELO 1301-1500

  1. Adam Ioan – ACS Realitatea Huși
  2. Cuzub David – CS Politehnica Iași
  3. Rangu Daniel – CSM Pașcani
  4. Durac Eugen – ACS Regional de Șah Nord-Est
  5. Linteș Albert Ioan – ACS International Chess Club

 

ELO 1002-1300

  1. Minescu Leon – ACS Cotnari Chess Academy Iași
  2. Dumitrică Neculai – CS Sergentul Vaslui
  3. Opăriuc Matei – ACS Cotnari Chess Academy Iași
  4. Apostol Maria – ACS Pionii Regelui Romanești
  5. Vatamanu Matei – AS CS ”Minerva” Pașcani

ELO 1001

  1. Calmuschi Radu – CS Botoșani
  2. Văideanu Vlad Alexandru – AS CS ”Minerva” Pașcani
  3. Cojocaru Dionisie Ștefan – AS CS ”Minerva” Pașcani
  4. Negruț Ionuț – – ACS Pionii Regelui Romanești
  5. Corduneanu Ione Lucian – ACS Pionii Regelui Romanești

Veterani

  1. Dăscălescu Petru – CS Bicazul
  2. Gurguiatu Sandu – CSM Focșani 2007

Clasament femin

  1. Andrieș Alexia – CS Politehnica Iași
  2. Niță Mirela Adriana – AS CS ”Minerva” Pașcani
  3. Asavinei Alexandra – CS Politehnica Iași

U11

  1. Dodoi Matei Teodor – ACS Pionii Regelui Romanești
  2. Dumitru Rucsandra Sofia – CSM Iași 2020
  3. Codru Raul Cristian – ACS Pionii Regelui Romanești

U9

1.Teslariu Alexandru Mihail – ACS International Chess Club

  1. Caraiman Cezar Cristian – ACS International Chess Club

3.Negruț Florentina-Cristiana – ACS Pionii Regelui Romanești

 

Alte articole