More

    Cupa instituțiilor la fotbal – Pakmaya locul I

    Array

    Eveniment sportiv organizat cu ocazia Zilelor Municipiului Paşcani. Timp de două zile angajaţii instituţiilor din municipiu au arătat că se pricep la fotbal şi au luptat pentru titlul de cea mai bună echipă. Premierea formaţiilor care au obţinut cel mai mare punctaj la “Cupa instituţiilor la fotbal” a avut loc astăzi, începând cu ora 11.00 pe Stadionul Municipal.

    De departe cei mai buni şi ocupaţii locului întâi au fost angajaţii fabricii de drojdie Pakmaya. Pe locul doi s-a clasat echipa formată din pompieri, iar locul III a fost adjudecat de salariaţii RAGCL.

    Câştigătorii au primit diplome şi cupe, dar şi sume de bani din partea administraţiei locale. La festivitatea de premiere a participat şi viceprimarul municipiului Gabriela Nedelcu.

    Tot în cadrul evenimentului de astăzi au fost premiaţi cel mai bun jucător şi cel mai bun portar. La competiţie au participat cinci echipe din municipiu.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Furnizarea apei potabile este întreruptă în Hărmăneștii Vechi și Noi, Boldești și Blăgești.

    Din cauza unei defecțiuni la rețeaua de energie electrică Delgaz Grid, care afectează alimentarea stației de pompare a apei din localitatea Boldești, ApaVital se...

    Hârlău: Un individ fără şcoală a dat un tun statului de 1,5 milioane de euro

    Un bătrân semianalfabet este acuzat că a dat statului o ţeapă de 6,5 milioane lei. Gheorghe Stănescu din Hârlău şi-ar fi înfiinţat o firmă...

    Pfizer face concedieri la centrul de distribuție din Belgia. Un departament cheie urmează să fie mutat în România

    Pfizer a anunţat că va concedia 38 de angajaţi din 238 la centrul său de distribuţie din Zaventem, Belgia. Compania a spus că va...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI