5.2 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Cupa 1 Decembrie la șah. Cupa 1 Decembrie la șah. Vezi cine a câștigat

Se pare că prichindeilor a început să le placă șahul. Acest fapt o dovedeșe numărul din ce în ce mai mare a participanților la competițiile de gen chiar dacă premiile momentan sunt mici. Pe parcursul zilei de duminică, zeci de copii și adolescenți au spus prezent la Cupa 1 Decembrie a Pașcaniului. După câteva ore de joc, după amiază a avut loc premierea unde cei mai buni au primit cupe, medalii și dulciuri.

Peste 50 de participanți la Cupa 1 Decembrie la șah. Evenimentul s-a desfășurat duminică, 26 noiembrie, de la primele ore ale dimineții când fiecare participant și-a aflat adversarul. Cu câteva mutări bine stabilite pe tabla de șah, cei mai buni au ajuns până în finală.

Participanții din cele patru grupe, sub 8, 10, 12, 16 ani au venit și de la Iași, Suceava, Piatra Neamț, Roman și Hălăucești, fiind declarat de organizatori cel mai bun eveniment de șah de până acum.

De față cu familia și susținătorii au fost înmânate premiile. S-au oferit premii de participare, dar și pentru cei mai buni clasați pe podium, la fiecare categorie.

Evenimentul organizat de Clubul Sportiv Pașcani și susținut de administrația locală a avut și în acest succes, iar Bogdan Mandric spune că numărul copiilor care joacă șah și participă la competiții este de la an la an mai mare.

Înmânarea premiilor a fost făcută de viceprimărița Municipiului Gabriela Nedelcu care a felicitat părinții și copii pentru participare și pentru că sunt dornici de cunoaștere.

Menționăm că în această perioadă au loc mai multe evenimente sportive organziate de CSM Pașcani. La sfârșitul lunii va avea loc Cupa 1 Decembrie la tenis de masă și de câmp. Pe 9 decembrie va avea loc Cupa Moș Nicolae la handbal iar pe 10 Cupa Moș Nicolae la fotbal.

Premiile au fost acordate – categoria U8 
 
locul I Tatarusanu Eric 5 puncte Pascani 
locul II Rusu Adelin 4 puncte Roman 
locul III Ignat Andrei Daniel 4 puncte Iasi 
locul IV Dandu David 3 puncte Piatra Neamt 
locul V Ciobanu Stefan 3 puncte Pascani 
 
categoria U10
 
locul I Cotet George 4.5 puncte Pascani 
locul II Nita Andrei-Ioan 4 puncte Pascani 
locul III Berigoi Any-Mary 3.5 puncte Pascani 
locul IV Nechita Iulius Cezar 3 puncte Cotnari 
locul V Stancu Iustin Luca 3 puncte Iasi
 
categoria U12
 
locul I Rangu Daniel 4.5 puncte Pascani 
locul II Mutu Alexandra 4 puncte Piatra Neamt 
locul III  Nastase Gabriel 3 puncte Pascani 
locul IV Cozan Matia 2.5 puncte Cotnari 
locul V Vatamanu Matei 2.5 puncte Pascani  
 
categoria U16 
 
locul I Budeanu  Andrei 4 puncte Cotnari 
locul II  Cojocaru Vlad Gabriel 4 puncte Pascani 
locul III Pirlea Ruben 4 puncte Pascani 
locul IV Costache Darius 3.5 puncte Roman
locul V Cozma Elisa 3.5 puncte Roman
 
Arbitrajul a fost asigurat de dl. Bradateanu Corneliu,dl. Cozan Francisc, Sava Bogdan, Nita Vasile si Turcu Vasile.

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...