10.2 C
Paşcani
joi, mai 19, 2022
Array

Cum vor fi împărţite noile autorizaţii taxi la Paşcani

Primăria Paşcani se pregăteşte să suplimenteze numărul de taxiuri din Municipiu. Asta după ce Consiliu Local a aprobat suplimentarea numărului de autorizaţii de la 104 la 115.
Administraţia locală a publicat condiţiile şi lista de aşteptare. Solicitanţii, pentru a intra în legalitate, sunt în număr de 16, printre care se află societăţi dar şi persoane fizice.

Data limita pentru înscrierea în procedura de atribuire a celor 15 autorizaţii taxi este de 15 septembrie la ora 16.00, iar două zile mai târziu v fi demarată procedura de atribuire a autorizaţiilor.

Printre criteriile de departajare se află şi vechime autoturismului, volumul portbagajului şi dacă are instalaţie pentru aer condiţionat, gradul de protecti al pasagerilor este un alt criteriu important care se punctează până la 8 puncte dacă autoturismul are peste 6 airbaguri.

Menţionăm că proiectul privind creşterea numărului de autorizaţii pentru taxiurile din Municipiu a fost dezbătut şi votat de consilierii locali în cadrul şedinţei de la sfarsitul lunii iunie, la cererea unor interprinzatori.

lista taxi

conditii 1

conditii 2

 

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow