15.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Cum se vor încheia cursurile la facultăți şi cum se va da admiterea la universităţile ieșene

Majoritatea examenelor, de licenţă sau de admitere, se vor susţine online. Licenţa la USAMV s-ar putea susţine în amfiteatru. La UMF, examenul de admitere va fi pe 22 iulie. „Urmează să avem o discuţie online toţi cei şase rectori şi să vedem ce modalitate găsim“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF

Universităţile de stat din Iaşi au luat act de anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis în cursul zilei de luni şi au stabilit proceduri pentru ca majoritatea examenelor, licenţelor şi restul activităţii să se desfăşoare exclusiv online până în toamnă. Sunt doar mici excepţii, precum Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, care doreşte să găsească o formulă pentru ca studenţii să susţină examenul de licenţă la sediul universităţii, în timp ce Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi se gândeşte ca examenul de admitere din vară să fie susţinut tot prin prezenţă fizică, deşi nu e luată la niciuna dintre cele două universităţi o decizie concretă.

La Automatică şi Calculatoare se va intra pe bază de dosar
Rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, prof.dr. Dan Caşcaval, a precizat că, la TUIASI, cadrele didactice vor încheia toate cerinţele didactice cu studenţii în mediul online până la finalul aceste luni, pe 29 mai, următoarele două săptămâni fiind dedicate recuperării materiei care nu a putut fi parcursă. 

Alte articole