More

    Cum sa preveniti incendiile de vegetatie uscata

    Array

    Ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor agricole prin folosirea focului deschis, pompierii ieşeni se confruntă cu tot mai multe incendii de vegetaţie uscată. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 30 din 2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România, nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenuri arabile.
    Nerespectarea acestor prevederi legale se sancţionează, conform H.G. 537 din 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

    În ceea ce priveşte arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în gospodăriile cetăţeneşti, se poate efectua cu respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:
     efectuarea arderii în condiţii meteorologice fără vânt;
     colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
     executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
     curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
     desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
     asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
     supravegherea permanentă a arderii;
     stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
     interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

    Nu uitaţi, orice situaţie de urgenţă trebuie să fie anunţată, în cel mai scurt timp, la numărul unic 112!

    COMUNICAT DE PRESĂ
    COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU IASI

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cumpărati un coș pascal făcut de copiii de la Asociația Lumină și Dar Pașcani. Bucuria micuților este dublă

    Apropierea sarbatorilor de Pasti se simte cu adevarat la centrul Asociatiei Lumina si Dar, coordonata de parintele Dumitru Cristea, din municipiul Pascani. Zeci de copilasi au confectionat cosuri pascale din hartie, care pot infrumuseta masa oricarui crestin in zi de sarbatoare. Un cos costa intre 8 si 10 lei si poate fi vazut si cumparat de pe pagina de Facebook a asociatiei. //

    Minor de 15 ani, depistat în trafic la volanul unui autoturism

    Minor de 15 ani, depistat în trafic la volanul unui autoturism. //

    Ministerul Muncii a modificat modelul contractului de muncă și a introdus o nouă obligație pentru angajatori

    Ministerul Muncii a modificat modelul cadru al contractului individual de muncă și a introdus o nouă obligație care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat. //

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet