14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Cum revin elevii la școală, începând din 5 mai. Cursurile se reiau după două scenarii, în funcţie de rata de infectare din localitate

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au emis un ordin comun pentru reluarea anului şcolar în condiţii de siguranţă, acesta urmând să fie publicat în Monitorul Oficial. Astfel, din 5 mai, cursurile se reiau după două scenarii, în funcţie de rata de infectare din localitate, mai exact dacă ea depăşeşte sau nu 1/1000 de locuitori. Totodată, se permite organizarea orelor remediale cu prezenţa fizică a elevilor dacă localitatea nu este în carantină, dar şi participarea preşcolarilor/elevilor din învăţământul special, cu prezenţa fizică, la cursuri, cu aceeaşi condiţie, ca localitatea să nu fie în carantină.

Conform documentului prezentat de Ministerul Educaţiei, Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Scenariul 1

Scenariul 1 prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, în localităţile unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori.

Scenariul 2

Scenariul 2 vizează:

  • participarea zilnică, cu prezenţă fizică, în unităţile de învăţământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, precum şi a elevilor din învăţământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;
  • participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu, acolo unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină.

Continuarea pe Observator 

Alte articole