5.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Cum reducem taxa pe gunoi chiar şi cu 75%? Există o metodă foarte la îndemână. Demonstraţia unui primar din judeţ

Cea mai eficientă „armă” este creşterea cantităţii de deşeuri reciclabile, separate încă din sacul de gunoi din locuinţă. Poate părea că nu merită, dar nu este deloc aşa. De exemplu, în judeţul Iaşi există o comună unde această taxă a coborât la un sfert din cât plăteşte un locuitor al municipiului reşedinţă. Cum a convins acest primar oamenii să recicleze încă din faza coşului de gunoi de sub chiuvetă? Aceasta ar fi finalitatea cheltuirii la Iaşi a nu mai puţin de 70 milioane de euro, mare parte fonduri europene, în modernizarea sistemului de management al deşeurilor. Sunt sau nu ieşenii în stare să facă şi acest ultim pas, al civilizaţiei în materie de gunoi?

După un respiro de numai un an, saga Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor realizat la Iaşi continuă cu un nou sezon. În primul episod este vorba de achiziţionarea serviciilor de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectului „Modernizare S.M.I.D. în judeţul Iaşi în vederea tranziţiei spre economia circulară”.

Licitaţia lansată la începutul lunii iunie de la o valoare estimată de 3 milioane de lei este finanţată de la bugetul Consiliului Judeţean Iaşi. Dar miza este obţinerea finanţării europene pentru elaborarea documentaţiei necesare acestui proiect prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Însuşi proiectul SMID Iaşi a fost finalizat prin POIM, dar un ultim apel în cadrul acestui program oferă şansa continuării lui sub forma „sprijinului pentru pregătirea portofoliului de proiecte aferent perioadei 2014-2020 şi post 2020” în privinţa reciclării deşeurilor. Pare destul de tehnic, dar, dacă vorbim de bugetul famiilor din Iaşi, chiar nu e deloc tehnic. Ba chiar devine foarte avantajos.

Un drum de 70 de milioane de euro

Istoria SMID Iaşi începe încă din 2005, când Primăria Iaşi a început demersurile pentru găsirea unui alt loc de depozitare a deşeurilor, mai depărtat de municipiu, care să înlocuiască vechea „Vărsătoare de la Tomeşti”.

Documentaţia realizată atunci pentru obţinerea fondurilor pre-aderare (ISPA) n-a mai fost de folos, pentru că banii europeni s-au dus pe reţele de apă şi canalizare. Un an mai târziu, Guvernul Tăriceanu pregătea un împrumut, astfel că documentaţia a trebuit refăcută pentru bugetare naţională.

N-a mers nici de data asta, şi, pentru că proiectul a căpătat întindere judeţeană prin cooptarea altor oraşe nevoite să închidă gropile clasice de gunoi, în horă a intrat Consiliul Judeţean, care a refăcut aplicaţia pentru fonduri europene. Proiectul a început cu bani obţinuţi prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013 şi s-a încheiat cu finanţare prin POIM.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...