8.9 C
Paşcani
marți, octombrie 19, 2021
Array

Cum poţi să îţi intabulezi terenurile cu bani de la primărie. În mai multe comune din preajma Pașcaniului au început măsurătorile – DOC

Veşti bune pentru deţinătorii de terenuri care nu au reuşit, până acum, să obţină acte cadastrale. Administraţiile locale dispun de fonduri guvernamentale pentru realizarea măsurătorilor şi înscrierea terenurilor în cartea funciară. Mai multe localităţi din judeţul Iaşi au primit câte 150.000 de lei, iar unele primăriile au încheiat deja contractele pentru execuţia lucrărilor. Edilii fac apel la cetăţenii care vor să obţină aceste documente, să vină la primărie cu actele necesare.

În comuna Miroslovesti au început lucrările de cadastrare gratuită. 600 de terenuri vor fi intabulate cât de curând, după ce Primăria a primit o finanţare de 150.000 de lei. În total, este vorba de circa 200 de hectare care sunt în extravilanul comunei. Planurile sunt făcute şi pentru anul viitor, când se vor face actele pentru 2.000 de imobile.
Au fost făcute şedinţe de informare cu cetăţenii comunei, iar până pe 15 septembrie ar urma să fie finalizată o parte din acest proiect de inventariere, care prevede tarlalele 83, 25 şi 27.

Ce trebuie să facă localnicii pentru a obţine actele cadastrale? Să se prezinte la primărie cu un dosar cu actele care atestă dreptul de proprietate al terenului, precum, titlu de proprietate, certificat de moştenitor, act de vânzare-cumpărare, partaj sau orice act judecătoresc şi altele.

La Paşcani, administraţia locală are ca principal obiectiv realizarea actelor cadastrale pentru domeniul public şi privat al municipiului, dar şi pentru cei care aşteaptă titlurile de proprietate de la comisia judeţeană de fond funciar. Administraţia locală pregăteşte deja trei licitaţii în vederea încheierii contractelor până la sfârşitul anului. Primul lot, în valoare de 118.300 de lei fără TVA, are că obiect cadastrarea întregului domeniu public. Pentru acelaşi obiectiv, au mai fost alocaţi încă 100.000 de lei la începutul anului din bugetul local.

Al doilea lot, în valoare de 95.580 lei fără TVA, este pentru realizarea unor planuri parcelare ale unor deţinători de terenuri.

De asemenea, primăria a primit de la Guvern suma de 150.000 de lei fără TVA, bani care vor fi pentru realizarea documentelor cadastrale a celor care urmează să primească titluri de proprietate. În urma licitaţiei, vor fi folosiţi doar o parte din bani.

Menţionăm că Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 este cel mai important proiect pe care ANCPI l-a derulat de la înfiinţare. Acesta prevede realizarea cadastrului în întreagă ţară, fără costuri pentru cetăţeni şi este una dintre cele importante investiţii ale unei ţări.

Lista completă a localităţilor din judeţul Iaşi care au încheiat contracte de finanţare o puteţi vedea mai jos.

Lista 1 by orizontul pascani on Scribd

Lista 2 by orizontul pascani on Scribd

DE LA ACELAȘI AUTOR

Pascaniul cauta teren pentru o noua cresa. Primarul a propus sa fie construita pe terenul alocat pentru doua blocuri ANL

Administratia locala din Pascani vrea sa construiasca o noua cresa, dar nu stie unde. Investitia ar urma...

Suspiciuni privind angajarile de la Spitalul de Urgenta Pascani. Primarul Pintilie: Primesc mesaje pe WhassApp, si interventii pe linie de partid…. Nu ne ocupam...

Declaratii socante din partea edilului municipiului Pascani cu privire la concursurile de angajare pentru completarea schemei...

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

 În atenția persoanelor fizice/juridice din Municipiul Pascani SC CLP ECOSERV SRL, cu sediul social in Municipiul Pascani,...

Proiect de Regulament, atentat la liberatea presei. Jurnaliștii care nu scriu cum vrea primarul Pintilie, nu vor fi acreditați -DOC

Jurnalistii care nu prezinta informatiile exact asa cum au fost ele furnizate de reprezentantii Primariei si care...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI