11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Cum faci faţă celui mai mare post din an, cel al Paștelui

Începe cel mai greu post din an pentru creştinii ortodocşi. Până pe 19 aprilie, când sărbătorim Învierea Domnului, vom avea doar două dezlegări la peşte. Cu toate astea, nutriţioniştii spun că trecerea de la carne şi lactate la fructe, legume şi cereale poate veni cu multe beneficii pentru organism. Desigur, dacă alimentele sunt corect combinate.

În următoarele săptămâni, restricţiile alimentare nu vor fi resimţite de cei care ţin post dacă păstrează un echilibru între principalele mese ale zilei, spun nutriţioniştii.

ȘERBAN DAMIAN, medic nutriționist: Spre exemplu, dimineaţa putem să consumăm cereale cu lapte de soia sau lapte de migdale. Sau pâine integrală cu magiun şi cu lapte vegetal. Apoi putem să avem o gustare formată dintr-un fruct. La masa de prânz- dacă preferăm două feluri atunci putem să mâncăm orice supă de legume şi un fel doi – o mâncare gătită din fasole sau din mazăre.

La prânz, o gustare potrivită poate fi un baton de cereale. Iar seara, într-o salată puteţi adăuga boabe de fasole. Sunt o sursă bună de proteine.

Continuarea pe Observator

Alte articole