5 C
Paşcani
luni, octombrie 18, 2021

Cum, cui, când va fi administrată doza a treia de vaccin. Cine nu trebuie să o facă

O vor primi din 28 septembrie toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la doza a doua. Va fi un rapel de tip ARN mesager cu unul din vaccinurile Pfizer sau Moderna.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a decis ca doza a treia de vaccin să fie administrată, începând din 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua.

Potrivit CNCAV, miercuri a avut loc o şedinţă de lucru la care au participat reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătăţii (MS), Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). La întâlnire au luat parte şi ministrul interimar al sănătăţii, Cseke Attila, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Vass Levente şi preşedintele ANMDMR, Robert Ancuceanu.

„Având în vedere evoluţia epidemiologică severă din România şi necesitatea asigurării protecţiei maximale a cetăţenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor ştiinţifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager“, a anunţat sursa citată.

Potrivit CNCAV, doza 3 este ferm recomandată:

– persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare;

– persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social şi din învăţământ.

„Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului de sănătate şi a unităţilor de învăţământ.

Accesul la vaccinare este permis şi altor categorii populaţionale, care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală“, a precizat CNCAV.

Reprezentanţii Comiterului au subliniat că doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zenecavor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna). Totodată, având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnsona început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date ştiinţifice.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naţionale de programare la vaccinare.

Pentru persoanele din centrele medico-sociale şi rezidenţiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeaşi modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziţie de către direcţiile de sănătate publică judeţene/ a municipiului Bucureşti.

Beneficiarii vor primi adeverinţe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menţionarea celor trei doze efectuate.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Fara apa la robinet pana luni, din cauza unei avarii la o conducta

INFORMARE APAVITAL: "În vederea remedierii unei avarii apărută la o conductă, ApaVital se află în neplăcuta situaţie de...

Avarie la aducțiunea pentru apa. Furnizarea a fost întreruptă in Pașcani si suburbiile Lunca, Bosteni si Sodomeni

"În vederea remedierii unei avarii apărută la o conductă, ApaVital se află în neplăcuta situaţie de a...

Cum să stai mai puțin timp pe rețelele sociale: s-ar putea să fii dependent de dopamină digitală

Multe persoane își fac griji cu privire la timpul pe care îl alocă zilnic rețelelor sociale. În...

Ce riști dacă ești prins cu certificat verde fals! Fapta penală pentru care ești acuzat

A devenit o modă ca românii nevaccinați să încerce să fenteze legea. Astfel, mai multe persoane au...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI