7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Cum a vrut un bărbat să-şi convingă soţia să se întoarcă acasă? A apelat la o ameninţare înfiorătoare

Pentru a-şi convinge soţia să se întoarcă acasă, un ieşean a ameninţat-o că-l va ucide pe băiatul cel mic. Femeia s-a întors imediat, dar însoţită de poliţişti. Bărbatul a fost arestat preventiv, iar femeia a cerut protecţia legii.

Cei doi soţi locuiesc în Deleni, bărbatul muncind periodic în Belgia. La întoarcerea acestuia din străinătate, în familie au început discuţii legate de bani, respectiv de sumele trimise în cursul anului pentru întreţinerea celor doi copii. După o astfel de discuţie, femeia a fugit de acasă, bărbatul rămânând cu copiii. Soţia a reclamat faptul că bărbatul a sunat-o şi i-a spus că dacă nu se întoarce, îl va ucide pe fiul cel mic.

Pentru a fi mai convingător, bărbatul ar fi ţinut chiar un cuţit la gâtul copilului, pe parcursul conversaţiei. Imediat, femeia a sunat la 112 şi s-a întors, pentru a-şi lua copiii. Nu era de altfel primul incident violent recent, femeii şi mamei sale aprobându-se în trecut două ordine de protecţie împotriva bărbatului.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole