La Hîrlău se poate fără câini comunitari pe stradă. Administraţia locală, a reuşit să scape într-un timp relativ scurt de problema maidanezilor din oraş printr-un acord încheiat cu Salubris Iaşi.
Administraţia locală din Hîrlău a apelat la angajaţii Salubris Iaşi pentru a scapa de câinii comunitari de pe străzi. În luna septembrie, înainte de începutul unui nou an şcolar, reprezentanţii Primăriei au încheiat un acord cu firma de salubritate pentru strângerea maidanezilor din oraş în schimbul sumei de aproximativ 250 lei/ patruped.
Au fost vizate străzile Petru Rareş, Ştefan cel Mare, M. Eminescu şi zona Spitalului orăşenesc, locuri de unde s-au prins peste 20 de câini comunitari. Viceprimarul Radu Sârbu a anunţat în cadrul unei emisiuni televizate că vor mai apela la societatea din Iaşi dacă vor mai fi câini pe străzi, deoarece în Hîrlău nu este nici un padoc.
Aceeaşi soluţie vrea să o adopte şi administraţia locală din comuna Valea Seacă. Problema câinilor comunitari a fost intens dezbătută în şedinţa de la sfârşitul lunii trecute când s-a propus căutarea unei societăţi care să strângă maidanezii de pe străzi.
La Paşcani se iese de 3 – 4 ori pe săptămână pe străzi pentru a strânge câinii comunitari. Maidanezii capturaţi sunt sterilizaţi, vaccinaţi şi băgaţi în adăpostul din pădurea de la Moţca. De la padoc patrupele ajung în casa francezilor care doresc să adopte un animal de companie.
Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News