Bradul de Crăciun este unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri practicate în jurul Lumii, însă puţini cunosc adevăratele origini ale acestuia. Mulţi dintre noi credem că acest obicei ar avea origini păgâne, însă puţini cunosc şi adevăratele rădăcini şi înţelesuri creştine. Chiar dacă, în Imperiul Roman, Crăciunul a devenit o sărbătoare oficială abia în secolul al IV-lea, adică după câteva sute de ani de la Naşterea Domnului, în cele mai multe state din Europa, această sărbătoare a fost acceptată ca sărbătoare legală şi mai târziu, după anii 1800.
Mai mult, tradiţiile şi obiceiurile de iarnă nu au arătat de la început aşa cum le găsim noi astăzi. Un exemplu este chiar unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale Crăciunului, bradul împodobit. Tradiţia pomului de iarnă, potrivit specialiştilor, şi-ar avea originea în zona Germaniei de astăzi şi ar fi apărut în jurul secolului al XIV-lea sau al XV-lea.
Primele consemnări
Însemnările istorice ne spun că primul brad împodobit ar fi apărut la Riga, în Lituania de astăzi, în anul 1510, iar în anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans, iar de acolo obiceiul a devenit „la modă”. În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii. În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, aşa cum îl vedem şi în prezent, însă cu decoraţiuni care se găseau la îndemâna populaţiei. Primele globuri din sticlă argintată ar fi apărut mult mai târziu, abia în anul 1878, fiind ulterior adoptate de ţările creştine din întreaga lume. În Anglia, primul brad de Crăciun ar fi apărut în anul 1841 (cel puţin primele consemnări ale acestui obicei), când prinţul Albert a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria. Iniţial, bradul avea în vârf un îngeraş, însă acesta a fost înlocuit cu o stea, în amintirea stelei care i-a călăuzit pe magi.
Semnificaţia creştină a bradului. Era agăţat de tavan
Dacă în ultimele secole pomul de Crăciun are mai mult o componentă decorativă şi face doar puţin trimitere la aspectele religioase ale Crăciunului, obiceiul a apărut având o puternică componentă teologică. Puţin sunt cei care recunosc înţelesurile dogmatice ale acestei tradiţii. Mai exact, în Evul Mediu, o scenetă religioasă înfăţişa izgonirea lui Adam şi a Evei din Grădina Edenului, iar un pin decorat cu mere era folosit pentru a simboliza Grădina Edenului şi Copacul Cunoaşterii, sceneta încheindu-se cu profeţia că Salvatorul va urma să vină. Cunoscutul teolog Cristian Bădiliţă explică faptul că, la origini, bradul era agăţat de tavan, cu vârful în jos şi era decorat cu mere. Astfel, acest obicei ar fi însemnat răsturnarea păcatului originar prin naşterea lui Iisus.
De aici s-a împământenit şi ideea că Adam şi Eva au muşcat din măr, deşi în Biblie scrie că Adam ar fi muşcat din fructul oprit, nu din măr. Vedem astfel cum, prin tradiţia împodobirii bradului cu mere, a intrat în concepţia generală că Pomul Cunoaşterii era de fapt un măr. Specialiştii cred că, dacă Pomul Cunoaşterii ar fi existat cu adevărat, acesta ar fi făcut mai curând un smochine, cei care au cercetat textele biblice plasând Grădina Edenului undeva în Orient.
Când a apărut tradiţia bradului în România
Primul brad care a fost împodobit la sărbătorile de Crăciunului pe teritoriul României ar fi fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea sa în Principatele Române, în anul 1866. În noaptea de Crăciun, prinţii şi prinţesele invitate la palat au împodobit bradul cântând versiunea germană a colindului „O brad frumos“.
Tradiţia pomului împodobit o putem vedea însă în anumite zone ale ţării la înmormântări, acest pom având acelaşi înţeles teologic, al Pomului Cunoaşterii. Astfel, în multe zone din ţară, inclusiv în Moldova, se împodobesc ramurile unui copac cu mere, nuci sau alte fructe, dar şi colaci sau covrigi. Mai mult, în zona Moldovei există în anumite localităţi obiceiul de a pune hainele răposatului în ramurile unui copac, haine care pot fi luate de către cei sărmani.
sursa zdi
