15.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Cu gaterele, la fereastră! O societate fără autorizaţie de functionare îşi face de cap la marginea oraşului

Viaţa de coşmar pentru o păşcăneancă care locuieşte pe strada Dragoş Voda. De câţiva ani de zile nu mai are linişte după ce pe terenul din vecinătate a fost amenajat un depozit de lemne.

Femeia spune că halele de producţie sunt la câţiva metri de casă şi că gaterele de prelucrat fac un zgomot asurzitor. Din acest motiv a venit la audienţele de la Primărie pentru a solicitată intervenţia autorităţilor locale.
Edilul municipiului a spus că va analiza sesizarea reclamantei şi a făcut apel la înţelegere faţă de investitorii care fac locuri de muncă şi contribuie cu taxe şi impozite la bugetul local.

Femeia în vârstă de 70 de ani a făcut reclamaţie şi la Agenţia de Protecţie a Mediului Iaşi. Inspectorii au constatat că ar fi respectate prevederile prevăzute în autorizaţia de Mediu eliberată pentru activitatea societăţii.

În ceea ce priveşte nivelul zgomotului reclamanta a fost trimisă să apeleze la specialist care pot face astfel de măsurători. Interesant este că Primăria a refuzat să elibereze Autorizaţia de funcţionare solicitată pe 30 ianuarie 2019 pe motiv că societatea nu avea toate avizele necesare. Poliţia Locală va ajunge la faţa locului pentru verificări, la solicitarea primarului, a precizat purtătorul de cuvânt.
Menţionăm că reporterii BIT TV nu au reuşit să stea de vorbă cu administratorul societăţii.

Alte articole

Opoziția forțează diminuarea taxelor și impozitelor locale, până la alegerile locale

Legislativul pascanean este convocat in ședință extraordinară, pe 24...

MOVILA: Candidez la Consiliul Judeţean!

Astăzi, în prezenţa lui Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Bani mulți pentru combustibil și pavele

Cu o lună jumătate inainte de alegerile locale, Primăria...