More

    Cu balonul în jurul Iașului…

    Array

    17 cercetașii din Pascani vor participa în perioada 1-3 mai când se va desfășura a cincea ediție a ScoutIS, eveniment cercetășesc de amploare organizat de către Centrul Local “Sf. Dumitru”, Valea Lupului, membru al Organizației Naționale Cercetașii României.

    Anul acesta s-au înscris aproximativ 300 de participanți din 21 de grupuri de cercetași din toata Romania.

    cercetasi

    In prima zi va fi o activitate în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași. Activitățile din cele trei zile vor fi foarte diverse și atractive: joi, 1 Mai vor avea loc ateliere în care se va găti, se va da o nouă viață unor obiecte vechi, vor afla lucruri inedite, toate prin metode de educație non-formală. Ziua de vineri este dedicată descoperirii orașului Iași și îndeplinirii provocărilor din punctele de pe traseul care îi va conduce pe cercetași de la Casa memorială Mihail Sadoveanu la Mănăstirea Cetățuia, trecând prin cele mai semnificative locuri ale orașului, fără a neglija activitățile sportive de la Decathlon. Prin amabilitatea Primăriei municipiului Iași și a Regiei Autonome de Transport Public, cercetașii vor călători gratuit în explorare.

    Ultima zi va fi una în care cercetașii își vor demonstra talentele, în cadrul unui festival, apoi vor fi invitați la masă de comunitatea locală, după care își vor lua rămas bun până la următoarea ediție.

    Întreaga manifestare are ca temă „Cu balonul în jurul Iașului” și urmărește promovarea valorilor umane în drumul spre atingerea idealului cercetășesc al fericirii. Conform fondatorului mișcării mondiale a cercetașilor, lordul Robert Baden Powell “ … adevărata cale către atingerea fericirii este să o răspândiţi în jurul vostru.”

    Derularea evenimentului va putea fi urmărită pe http://www.facebook.com/scout.valealupului

    Ce părere ai?

    Related Articles

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    Preotul prins în prag de comă alcoolică la volan a fost scos din Biserică

    Preotul Pavel Pavel din Ruginoasa a fost prins băut la volan cu o alcolemie de  0.93 mg/l în aer expirat @ După  aceea, Mitropolia...

    Cum va funcționa sistemul de garanție în cazul sticlelor și dozelor de aluminiu cumpărate

    Barna Tanczos, ministrul Mediului, a explicat cum va funcționa sistemul de garanție – returnare a ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu care de obicei...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI