11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

CSM Paşcani caută investitori pentru patinoar. Ce beneficii vor avea păşcănenii

Se fac paşi importanţi pentru deschiderea unui patinoar la Paşcani. Clubul Sportiv Municipal a anunţat că, în această perioada, caută investitori care să amenajeze locul de distracţie, pe stradă Ştefan cel Mare, între Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” şi blocul D1. Patinoarul artificial ar urma să fie deschis pentru cei doritori între 15 decembrie 2017 şi 20 februarie 2018.

Cei interesaţi de această asociere sunt aşteptaţi să îşi prezinte ofertele la club până pe dată de 15 noiembrie 2017.

Menţionăm că potrivit contractului de asociere, păşcănenii ar urmă să aibă următoarele beneficii:
– acces gratuit pe patinoar în intervalul orar 10:00-13:00, de luni până joi, în perioada 15 decembrie-20 februarie, în limita a 150 de persoane pe ora;
– pe dată de 24 decembrie, Moş Crăciun pe patine va bucură şi va oferi dulciuri copiilor aflaţi pe patinoar;
– pe 27 decembrie, 1 şi 7 ianuarie, sărbătoriţii zilei ce poartă nume de sfânt vor primi intrare gratuită timp de o ora/sesiune;
– in fiecare sâmbătă şi duminică, în perioada 15 decembrie – 20 februarie, în intervalul orar 09:00-11:00, vor fi oferite cursuri gratuite pentru începători cu instructori.

Dacă va fi amenajat, se vor organiza şi competiţii pe patine. Păşcănenii vor putea participa la Cupa “Moş Crăciun”, Cupa CSM, Cupa “Unirii” şi cea a “Pascaniului, unde se vor oferi premii, precum dulciuri, sesiuni gratuite si tricouri personalizate.

Alte articole