More

    Crosul toamnei la Paşcani. Premii de sute de lei

    Array

    Se dă start, mâine la amiază, pentru o nouă ediţie a competiţiei „Crosul toamnei”. Câştigătorii vor primi premii consistente, în bani. Şoferii trebuie să ştie, că pe durata evenimentului, circulaţia rutieră este închisă, în zona centrală, acolo unde este stabilit traseul pentru concurenţi.â

    crosul toamnei2

    Competiţie sportivă importantă mâine la Paşcani. Este vorba despre cea de 8 a ediţie a „Crosului Toamnei”. Evenimentul este programată de la ora 10.00, atunci când se vor face înscrierile. Astfel, în piaţa „Mihail Sadovenu” sunt aşteptaţi cât mai mulţi participanţi să facă parte din cele 16 categorii de vârstă, stabilite de organizatori. Cel mai mic concurent trebuie să aibă vârstă de 5 ani.

    Competitorii trebuie să fie apţi de efort fizic, să aibă echipament sportiv şi un act de identitatea asupra lor – certificat de naştere sau carte de identitate.

    Traseele sunt aceleaşi ca şi în ceilalţi ani, în funcţie de categoria de vârstă participantă.

    Vor fi premiate primele 5 locuri pentru toate categoriile, în funcţie de performanţele obţinute, concurenţii urmând să primească diplome, cupe, premii în bani sau tricouri.

    Amintim că de la Bugetul Local au fost alocaţi 14.620 lei pentru desfăşurarea acestui eveniment sportiv, iar iniţiatorul competiţiei este Primăria Municipiului Paşcani, care va fi sprijinită pentru o bună organizare de Clubul Sportiv Municipal, Liceul Teoretic ”Miron Costin” şi Colegiul Tehnic de Cai Ferate ”Unirea” din Paşcani.

    Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” şi celelalte şcoli din localitate vor fi parteneri ai activităţilor. Este vorba despre Şcoala Gimnazială ”I. Cantacuzino”, Colegiul Naţional ”Mihail Sadoveanu”, Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc”, Liceul Economic ”Nicolae Iorga”.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Ședință de CL, joi, la Hârlău – DOC

    Sedinta de Consiliu Local, joi, 28 ianuarie a.c., in orasul Harlau. Intrunirea va avea loc incepand cu ora 12:00, la sediul Caminului Cultural din...

    Medicii trag un semnal de alarmă: Nu cumpărați și nu folosiți medicamente veterinare pentru a trata infecția cu SARS-CoV-2

    Medicii români trag un semnal de alarmă. „Nu cumpărați și nu folosiți medicamente veterinare, sperând să preveniți sau să tratați infecția cu coronavirus! Puteți suferi...

    Gheorghiţă: Avem deficit de doze de 117.000. Din 28 ianuarie, se amână cu 10 zile persoanele programate care deservesc zone esenţiale

    Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat, marți, că România are în prezent un deficit de 117.000 de doze de vaccin anti-Covid, aşa...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI