More

    Cross în culori la Târgu Frumos

    Array

    Duminică, 2 august, începând cu orele 16.00, iubitorii de mișcare și de distracție sunt așteptați la un eveniment inedit pentru zona noastră, organizat de o asociație de voluntariat, la Tîrgu Frumos: Un cros colorat și fără cronometru!
    Este vorba de o cursa euforică în culori, denumită „Cross în Tîrgu Frumos”, care celebrează sănătatea, bucuria și originalitatea, conceptul de ”color run” fiind cel care stă la baza acestei inițiative, susținute de Asociația ASIRYS SUPER TINERI. Ce se va întâmpla mai exact în cadrul evenimentului?

    Cursa în culori va începe din fața Centrului de Voluntariat Tîrgu Frumos, amenajat la Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” din localitate, iar participanții vor avea de respectat doar 2 reguli foarte simple, motiv pentru care sunt așteptați toți cei doritori de distracție și mișcare, indiferent de vârstă: cursa începe în haine albe și linia de sosire se trece doar scăldat în culori.

    Participanții vor primi câte un tricou alb, apoi vor parcurge un traseu de 3 km, iar la fiecare kilometru parcurs, vor primi stickere de participare și pachețele de pulbere colorată, ce vor fi folosite pentru colorarea tricourilor. Cursa este axată mai puțin pe timpii de alergare și mai mult pe distracție și interacțiune socială, fiind necronometrată, iar partea atractivă constă în faptul că participanții vor trece linia de sosire, vopsiți din cap până în picioare în diverse culori.

    La finalul crosului va rezulta o explozie de culori, iar evenimentul va fi încheiat de o” bătaie” cu pudră colorată, apoi se va face lansarea imnului orașului, însoțit de coregrafia specifică. Vor fi susținute și momente artistice.

    „Cross în Tîrgu Frumos”, urmărește mobilizarea a cel puţin 100 de cetățeni din localitate și nu numai, într-un eveniment sportiv necompetitiv și în același timp promovarea oraşului Tîrgu Frumos la nivel naţional, dar și a cetăţeniei active în rândul comunităţii, în special în rândul tinerilor. Primii 100 care se înscriu vor primi kitul gratuit, ce constă într-un tricou alb și materiale promoționale, iar doritorii se pot înscrie pe pagina de eveniment sau direct la Centrul de Voluntariat din Tîrgu Frumos.

    Evenimentul este sprijinit de Primăria Orașului Târgu Frumos cu suma de 3500 de lei și face parte din proiectul Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, iar ambasadorii evenimentului sunt Ionel Vatamanu, primarul localității, Elena Badea, consilier local și Ştefan Ovidiu Vasiliu, jurist.
    Ideea de ”Color Run” a fost lansată în ianuarie 2012 și a luat amploare cu rapiditate, ajungând în 2014 la peste 300 de evenimente în 50 de țări, cu 4 milioane de participanți. În România primele evenimente de acest fel au debutat cu 1500 de participanți, al Mamaia, apoi 2 evenimente la București și unul la Cluj-Napoca, totalizând în jur de 10 mii de participanți veseli și colorați.

    Programul evenimentului este următorul:
    16:00 – Primirea kitului de start gratuit (tricou alb, materiale promoţionale), în ordine alfabetică pe baza înscrierilor.
    17:30 – Intro
    18:00 – Start CROSS în Tîrgu Frumos. Cursa este necompetitivă, alergare/mers pe traseul de 3 km. La fiecare 0,5 km, participanţii vor primi câte un sticker participativ.
    19:30 – Împărţirea pudrelor colorate. Pentru fiecare sticker lipit pe tricou, participanții vor primi un plic de pudră colorată.
    20:00 – Cross Explosion – va urma o explozie de culori în Parcarea Casei de Cultură, toţi participanţii vor participa la o “bătaie de culori”.
    20:30 – Lansarea imnului şi dansului oraşului Tîrgu Frumos, momente artistice cu DJ şi artişti locali.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    Preotul prins în prag de comă alcoolică la volan a fost scos din Biserică

    Preotul Pavel Pavel din Ruginoasa a fost prins băut la volan cu o alcolemie de  0.93 mg/l în aer expirat @ După  aceea, Mitropolia...

    Cum va funcționa sistemul de garanție în cazul sticlelor și dozelor de aluminiu cumpărate

    Barna Tanczos, ministrul Mediului, a explicat cum va funcționa sistemul de garanție – returnare a ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu care de obicei...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI