1.9 C
Paşcani
joi, decembrie 8, 2022
Array

Criza a dublat abandonul şcolar în rândul adolescenţilor

Anii de criză au condus la o creştere a abandonului şcolar, în special în perioada trecerii de la gimnaziu către studiile liceale sau profesionale, pentru că mulţi tineri migrează în speranţa de a suplimenta veniturile familiei, spun specialiştii.

Cea mai mare rată a abandonului şcolar, de aproape 20%, se înregistrează în învăţământul profesional, unde, de altfel, acest indicator s-a dublat în 2011 faţă de 2010 (acestea fiind cele mai recente date disponibile), potrivit informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Climatul social şi economic din perioada de criză au făcut ca cerinţele de muncă să fie reajustate. Cazurile de abandon şcolar se înregistrează pe fondul manifestării unor factori financiari, părinţii fiind în imposibilitatea de a-şi întreţine copiii la şcoală“, explică profesorul Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Muncipiului Bucureşti.

În 2011, rata abandonului şcolar a înregistrat cele mai scăzute valori în învăţământul primar şi gimnazial (1,6%, respectiv 2%), deşi aceste valori se află în uşoară creştere faţă de anul precedent. Vârsta adolescenţei coincide cu o rată a abandonului studiilor de trei ori mai mare faţă de ciclurile inferioare, după datele INS.

Continuare pe Ziarul Financiar

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow