22.7 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Creştinii ortodocşi prăznuiesc în această duminică Rusaliile, iar luni Sfânta Treime

Creştinii ortodocşi prăznuiesc duminică Rusaliile, marcând 50 de zile de la Înviere, iar luni, Sfânta Treime, sărbătorită a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh şi care încheie, practic, o perioadă încărcată simbolic din punct de vedere religios.

În Duminica Rusaliilor se sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh, care rememorează în datina creştină trimiterea Sfântului Duh peste cei 12 apostoli prin care ei au putut să răspândească apoi Evanghelia, aceasta fiind una dintre cele mai vechi sărbători creştine. În trecut, adulţii care doreau să primească botezul îl primeau în această perioadă, într-un cadru considerat a fi solemn şi festiv. În aceeaşi zi se aduceau în biserici flori şi ramuri de copaci, amintindu-se astfel de obiceiul iudeilor din Sărbătoarea Cinzecimii, în care se aducea mulţumire lui Dumnezeu pentru strângerea recoltei.

citeste continuarea pe ziaruldeiasi

Alte articole