More

    A început postul Paştelui

    Array

    De astazi, 18 martie am intrat in Postul Pastelui, considerat cel mai lung si cel mai aspru dintre posturile de durata din calendarul ortodox. Chiar daca renuntam la carne, oua sau lapte, preotii spun ca nu numai asta face un bun crestin in post. Trebuie sa avem grija, de asemenea, la atitudinea fata de cei din jur, la comportament, dar si la sufletul nostru.
    Postul Pastelui este fara carne si lactate, iar in cele 40 de zile sunt doua zile de dezlegare la peste, in 25 martie, de Buna Vestire si in 28 aprilie, data la care credintocii ortodocsi sarbatoresc Intrarea Domnului in Ierusabim sau Floriile. De asemenea, in Postul Pastelui, in fiecare sambata are loc pomenirea mortilor.

    Bãtrânii, bolnavii si copiii sunt scutiti de post, întrucât trupul lor este mai putin rezistent. Insa, poate posti spiritual, în sensul cã se înfrâneazã de la gânduri urâte, de la priviri pãtimase, de la vorbe care rãnesc sau jignesc. Astfel, când postim nu trebuie sã schimbãm doar felurile de mâncare, respectiv sã înlocuim carnea si alte alimente de origine animalã cu produse vegetale, ci si comportamentul.

    Medicii spun că postul este unul foarte restrictiv, din punctul de vedere al alimentaţiei, practicanţii săi fiind privaţi de proteinele complexe ce se găsesc în carne, ouă şi lactate. Aceste alimente pot fi înlocuite cu produse de origine vegetală, cum ar fi soia, fasole, ciuperci, etc. Este indicat ca postul să fie ţinut doar de persoanele cu stare bună de sănătate.

    Pascanenii intrebati de reporterii TV Bit spun ca vor incerca sa tina post, mai ales in zilele de miercuri si vineri, chiar daca starea de sanatate este precara si mai ales legumele, verdeturile si fuctele sunt  scumpe in aceasta perioada. ziarulorizont.info

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Maricel Popa, președintele PSD Iași: 30 de miliarde de motive pentru a cere explicații de la Orban, Chirica și Alexe! (P)

    Că Guvernul Orban a întors spatele ieșenilor, este clar pentru toată lumea! Întrebarea care se ridică acum este dacă mai putem face ceva pentru...

    Florin Boca, Senatul României: Trăim o perioadă în care prioritate au fără îndoială sănătatea oamenilor și siguranța zilei de mâine (P)

    Efectele pandemiei se resimt în toate domeniile. Nu este român care să nu fie afectat direct sau indirect de problemele provocate de noul coronavirus,...

    Deputat Petru Movila, candidat PMP la Camera Deputatilor. A fi candidat pentru judeţul Iaşi este o mare responsabilitate şi o mare nobleţe! (P)

    A fi candidat pentru judeţul Iaşi este o mare responsabilitate şi o mare nobleţe! Iaşul este capitala celor trei uniri, oraşul din România care s-a...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI