5.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Costul suplimentar lunar în 2021 cu un angajat plătit cu salariul minim pe țară este de 72 de lei.

Companiile vor avea în 2021 un cost suplimentar lunar de 72 de lei pentru fiecare persoană plătită cu salariul minim brut pe țară, după ce Guvernul a majorat minimul pe economie de la 2.230 la 2.300 de lei, începând cu luna ianuarie.

Concret, avem o majorare a salariului minim pe țară cu 70 de lei brut, potrivit HG 4/2021, la care se adaugă 2 lei pentru contribuția la muncă. Asta înseamnă că salariul minim se majorează cu 40 de lei net (de la 1.346 se ajunge la 1.386 de lei net).

Din calculele avocatnet.ro, asta înseamnă că firmele plătesc lunar în plus, pentru un singur angajat plătit cu minimul pe țară, 72 de lei (de la 2.280 de lei cost total se ajunge la 2.352 de lei). Iar pentru tot anul 2021 asta înseamnă, teoretic, 864 de lei plătiți în plus cu un singur salariat.

Dacă luăm exemplul unui angajator care are cinci persoane plătite cu salariul minim pe țară, în 2021 se plătesc în plus 360 de lei pe lună (de la 11.400 de lei cost total lunar se ajunge la 11.760 de lei) și 4.320 de lei pentru 12 luni. Dacă luăm exemplul unui angajator cu zece persoane plătite cu minimul pe economie, se plătesc în plus 720 de lei pe lună (de la 22.800 de lei cost total lunar se ajunge la 23.520 de lei) și 8.640 de lei pentru 12 luni.

Pe deasupra, trebuie luat în calcul faptul că majorarea salariului minim pe țară ar putea însemna, pentru unele firme, și majorarea altor salarii care acum sunt cu puțin mai mari decât nivelul de 2.230 de lei – cele cuprinse între 2.231 și 2.299 de lei brut.

CONTINUARE PE AVOCATNET.RO

Alte articole