27.6 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022
Array

Coşmarul oamenilor de pe o stradă din suburbia Lunca: fără curent, fără asfalt şi plină de câini comunitari

- Advertisement -

Zeci de familii de pe o stradă dintr-o suburbie din Paşcani parcă sunt uitate de autorităţi. În zona respectivă, nu este iluminat public de o perioada bună de timp, iar oamenii sunt nevoiţi să meargă prin întuneric, zi de zi, când se întorc de la muncă. Mai mult, strada este plină şi de câini comunitari, din cauza gunoiului aruncat în zona.

Locuitorii străzii 9 Mai, din suburbia Lunca, trăiesc un coşmar. Oamenii se plâng că de câţiva ani de zile nu au iluminat public stradal şi sunt nevoiţi să meargă prin întuneric atunci când se întorc seară acasă de la serviciu. Aşa cum spun ei, au mai fost schimbate câteva becuri când şi când, dar se ard repede din cauza instalaţiei vechi.

Au fost şi la autorităţile locale pentru a cere ajutor. Nea Vasile spune că cei responsabili nici nu l-au băgat în seama, pe motiv că au treaba.
Frică localnicilor este alimentată şi de prezenţa a zeci de câini comunitari din zona, care vin la o groapă de gunoi formată în capătul străzii. Aceştia pot oricând să atace trecătorii sau copiii care merg la şcoală.

Oamenii spun că plătesc taxe şi impozite degeaba: nu au iluminat public, autorităţile nu îi verifică pe cei care nu au contracte la salubritate şi aruncă deşeurile pe unde apucă, iar pe strada lor nu s-a pus nici măcar o lopata de pietriş.
În replică, reprezentanţii administraţiei locale spun că problema va fi rezolvată zilele următoare. Potrivit celor spuse de purtătorul de cuvânt, Cristian Menegon, deocamdată nu există un contract de mentenanţă cu o societate specializată. Totuşi, o firma particulară, solicitată de Primărie, va verifică situaţia de pe stradă 9 Mai.

Menţionăm că administraţia locală a demarat procedurile pentru modernizarea reţelelor de iluminat public din municipiu. Investiţia ar urma să fie realizată în maximum doi ani cu bani de la bugetul local sau din credite.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow